spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăNaționalAutocar cu zeci de pasageri răsturnat în Hunedoara

Autocar cu zeci de pasageri răsturnat în Hunedoara

Un autocar în care se aflau 72 de persoane s-a răsturnat pe DN 7, între localităţile Tătărăşti şi Gothatea, în judeţul Hunedoara. Accidentul s-a soldat cu decesul unei femei din judeţul Vâlcea şi cu 32 de răniţi care au fost transportaţi la spitalele din Deva, Hunedoara, Orăştie şi Ilia. Cele 32 de persoane rănite sunt în stare stabilă, evaluarea lor fiind efectuată de medicii de la unităţile de primiri urgenţe unde victimele au fost aduse cu ambulanţele. „Majoritatea pacienţilor prezintă traumatisme craniene, toracice şi de membre. Cu toţii sunt conştienţi”, a menţionat purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Hunedoara, medicul Călin Dumitrescu. „Celelalte persoane care au scăpat fără probleme din acest accident au fost transportate şi cazate la un motel de pe raza comunei Ilia”, a arătat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Bogdan Dănăiaţă.

Conform primelor cercetări ale poliţiştilor, accidentul s-a produs, cel mai probabil, pe fondul oboselii la volan. Într-o curbă la stânga, şoferul autocarului nu a adaptat viteza la condiţiile de drum umed, iar maşina s-a răsturnat în afara părţii carosabile. „Poliţiştii vor verifica diagrama autocarului pentru a stabili timpii de conducere ai şoferilor”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.

Autocarul implicat în accident transporta 72 de persoane, dintre care doi erau şoferii maşinii, pasagerii fiind muncitori care se întorceau de la muncă din Spania. Destinaţia finală a călătorilor era Râmnicu Vâlcea, dar pe drum erau stabilite mai multe puncte de debarcare.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
11.8 ° C
13.8 °
11.1 °
83 %
5.7kmh
5 %
vin
22 °
S
20 °
D
22 °
lun
23 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a reparat, iar acum se așteaptă să se strice din nou. Altfel nu se explică.

EDITORIAL

Aproape că nu e zi în care să nu apară în presă relatări despre românași de-ai noștri care s-au pricopsit cu dosare penale –...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...