Mai mulţi reprezentanţi ai sindicaliştilor se vor întâlni marţi, la ora 16:00, cu premierul Viorica Dăncilă, pentru a discuta despre creşterea salariului minim. Bogdan Hossu, de la Cartel Alfa, spune că această creştere îi bucură, chiar dacă textul de lege are mici „neconcordanţe”.
„Am primit o invitaţie pentru astăzi la ora 16:00, pe tema salariului minim pe ţară. Întalnirea va avea loc la Palatul Victoriei. Din septembrie, noi ne-am exprimat punctul de vedere faţa de salariul minim. (…) Evident că orice creştere de salariu ne bucură, deşi textul are câteva mici neconcordanţe. Nu e clar dacă sunt două sau trei salarii minime pe economie. Adică e vorba de cei cu studii superioare care au în acelaşi timp şi vechime de 15 ani sau e vorba de două categorii de personal diferite care au alt gen de salariu minim”, a declarat pentru MEDIAFAX, Bogdan Hossu, preşedintele Confederaţiei Cartel Alfa.
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat săptămâna trecută, pe Facebook, că, după analiza datelor transmise de Comisia de Prognoză, instituţia pe care o conduce lucrează la creşterea salariului minim pe economie de la 1 noiembrie, existând o diferenţiere în funcţie de studiile angajaţilor.
„După analiza datelor transmise de Comisia de Prognoza, MMJS lucrează la creşterea salariului minim pe economie încă de la finalul acestui an şi la diferentierea salariului minim in funcţie de studii sau vechimea de peste 15 ani. Aveţi mai jos analiza Comisiei de prognoza şi a MMJS şi calendarul creşterilor”, a scris Lia Olguţa Vasilescu, pe Facebook.
Potrivit documentului prezentat de ministrul Muncii, propunerea este de „Creştere a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată la nivelul de 2080 de lei/lună, începând cu 1 noiembrie 2018”. Totodată, acesta prevede introducerea unui salariu de bază minim brut pe ţară garantat la nivelul de 2350 lei/ lună pentru angajaţii pe posturi pentru care sunt necesare studii superioare.
Acelaşi act prevede şi creşterea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată la nivelul de 2350 lei/lună, pentru angajaţii cu 15 ani vechime, începând cu 1 noiembrie 2018. Totodată, propunerea este de introducere în Codul Muncii a unui prag minim al raportului salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată/ câştig salarial mediu brut la cel puţin 45%, începând cu 2020.