Comisia Europeană (CE) cere guvernului român să ţină cont de recomandările privind codurile penale şi legile justiţiei formulate vineri de Comisia de la Veneţia şi anunţă că va prezenta propria sa analiză în următorul raport privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), pe 13 noiembrie, document prin care executivul comunitar va examina progresele făcute de România şi Bulgaria în reforma sistemelor judiciare şi în combaterea corupţiei şi a crimei organizate. „Am luat cunoştinţă de cele două opinii ale Comisiei de la Veneţia privind codurile penale şi legile justiţiei. Solicităm autorităţilor române să le ia în considerare”, a declarat ieri pentru Agerpres un purtător de cuvânt al Executivului comunitar, avertizând că, dacă acest lucru nu se întâmplă, Comisia Europeană va trage „concluziile corespunzătoare”.
„Aşa cum a menţionat clar prim-vicepreşedintele (Comisiei Europene) Timmermans în dezbaterea din Parlamentul European: În timp ce continuăm dialogul cu autorităţile române, în spiritul cooperării şi în contextul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, Comisia va trage concluziile corespunzătoare dacă amendamentele aduse legilor justiţiei, codurilor penale şi legilor privind conflictele de interese şi corupţiei nu ţin cont de aceste preocupări”, a subliniat purtătorul de cuvânt.
Întrebat la conferinţa de presă zilnică a Comisiei Europene dacă aceste rapoarte (despre România şi Bulgaria) vor fi ultimele, având în vedere că preşedintele CE, Jean-Claude Juncker, a promis cu ani în urmă încetarea acestei monitorizări până la finele mandatului său, purtătorul de cuvânt al CE Margaritis Schinas a dat un răspuns neangajant. „Bine, acestea sunt ultimele rapoarte MCV ale Comisiei Juncker, în sensul că această Comisie Juncker îşi încheie mandatul pe 31 octombrie anul viitor. Nu sunt în măsură să va spun dacă anul viitor calendarul (n.r. – de activităţi) va aduce rapoartele MCV înainte sau după această dată. Vom vedea. Viaţa ne va spune”, a declarat purtătorul de cuvânt Margaritis Schinas.
Iordache: „Nu vor fi preluate toate recomandările Comisiei de la Veneţia”
Florin Iordache a declarat ieri că a participat la dezbaterile Comisiei de la Veneţia şi că aşteaptă motivările rapoartelor discutate pentru a putea pune în practică recomandările Comisiei privind Codul Penal şi Codul de Procedură Penală. „Am făcut precizarea acolo că toate deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale a României, potrivit legii de funcţionare, sunt în concordanţă cu toate tratatele la care România este parte, deci şi cu punctele de vedere pe care le au anumite comisii sau convenţii. În ceea ce priveşte cel de-al doilea raport care vizează legile Justiţiei, nu s-a luat în discuţie Ordonanţa 92, singura observaţie a fost că această ordonanţă a ajuns foarte târziu, urmând ca în perioada următoare să operăm modificările în consecinţă”, a declarat ieri Iordache.
Într-un interviu acordat postului de radio RFI, deputatul PSD a declarat că nu va ţine cont de toate recomandările Comisiei de la Veneţia. „Bineînţeles că nu. Eu am spus şi acolo că spre exemplu o recomandare pe care Comisia de la Veneţia a insistat a fost cea cu secţia specială şi am spus că în nici un caz această recomandare nu poate fi preluată, mai ales acum când s-a demonstrat că peste jumătate din magistraţii din România au avut dosare, această secţie îşi dovedeşte utilitatea”, a mai spus Iordache.