spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăNaționalAtac la PSD lansat de primarul Iaşiului

Atac la PSD lansat de primarul Iaşiului

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a reluat atacurile la adresa PSD, după interzicerea focului de artificii de la finalul Sărbătorilor Iaşiului. Mihai Chirica a spus în cadrul şedinţei Consiliului Local, că, în ultimii 15 ani, focul de artificii de la finalul sărbătorilor Iaşiului a putut avea loc, dar, în acest an, imixtiunile politice au dus la oprirea acestei tradiţii. El a precizat că deţine informaţii că planul a fost pus la cale în Casa Pătrată, unde se află sediul Prefecturii, dar şi cel al Consiliului Judeţean, această din urmă instituţie fiind condusă chiar de liderul PSD Iaşi, Maricel Popa. „Nu a fost ziua primarului municipiului Iaşi, nici onomastica familiei mele, era un moment dedicat cetăţenilor municipiului Iaşi. Au lucrat într-o manieră grobiană. Să le fie ruşine celor care au făcut acest gest faţă de ieşeni. Oamenii nu vor uita acest lucru şi eu personal mă voi ocupa ca aşa ceva să nu se mai întâmple”, le-a spus primarul Mihai Chirica participanţilor la şedinţa de Consiliu.

După reuniunea consiliului local, edilul ieşean a precizat că oprirea în ultimul moment a focului de artificii reprezintă un atac la adresa democraţiei, prin utilizarea unor instituţii ale statului. „Asta ne-ar lipsi ca ăştia să dea Ordonanţă de Urgenţă şi să interzică pelerinajul de la Iaşi. Ar fi în stare să mute Sfânta Parascheva la Belina”, a spus Mihai Chirica.

Primarul a declarat, luni seară, că interzicerea focului de artificii la Sărbătorile Iaşiului de către Poliţie reprezintă o „presiune politică nepermisă”, adăugând că ieşenii se vor bucura de concert şi poate, cât mai curând, şi de un foc de artificii.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
17.8 ° C
18.8 °
17.8 °
61 %
0.5kmh
100 %
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...