spot_img
marți, aprilie 15, 2025
AcasăNaționalLiviu Dragnea poate fi cercetat din nou de DNA

Liviu Dragnea poate fi cercetat din nou de DNA

Instanţa Supremă a admis cererea DNA de redeschidere a unui dosar privind Tel Drum, în care apare şi numele lui Liviu Dragnea. Decizia este definitivă.

Anchetatorii pot relua cercetările cu privire la suspiciuni de abuz în serviciu, legate de atribuirea unor contracte de către Consiliul Judeţean (CJ) Teleorman, din perioada în care instituţia era condusă de Liviu Dragnea.

Dosarul a fost deschis în 2010, iar în 2013 a fost clasat. Unul dintre contractele verificate atunci apare în dosarul în care Liviu Dragnea este cercetat, din noiembrie anul trecut, pentru constituire de grup infracţional, abuz în serviciu şi fraude cu fonduri europene. Este şi motivul pentru care DNA cere redeschiderea anchetei vechi. Conform legii, pentru aceleaşi fapte nu pot exista două soluţii diferite.

Procurorii spun că au apărut probe noi legate de infracţiunile care au fost cercetate la momentul respectiv, dar care nu au fost confirmate de primul procuror care s-a ocupat de investigarea activităţii companiei Tel Drum. „Dar ce asta este vreo surpriză? Eu zic să mai caute prin arhivă că or mai fi dosare pe care nici ei nu mai ţin minte să le redeschidă. Nu tot ei mi-au dat neîncepere? Eu nici nu ştiam că sunt anchetat atunci. Am primit doar neînceperea după cinci ani de anchetă”, a fost reacţia lui Dragnea, după ce DNA a cerut redeschiderea dosarului.

DNA a depus cererea pe data de 3 iulie şi are ca obiect „confirmare redeschidere urmărire penală”. Dosarul îl vizează pe Liviu Dragnea, dar şi alte persoane: Mugur Bătăuş, Victor Piperea, Gheorghe Giui, Ion Mirancea, Victoriţa Păscuţu şi Marian Fişcuci.

Fişcuci a fost trimis în judecată de DNA într-un alt dosar, în decembrie 2017, fiind acuzat de evaziune fiscală. De asemenea, Fişcuci este pus sub acuzare şi în dosarul „Tel Drum”, în care este cercetat Liviu Dragnea. În dosarul „Tel Drum” sunt cercetaţi penal şi Mugur Bătăuş şi Victor Piperea, funcţionari în cadrul CJ Teleorman.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
12.8 ° C
13.6 °
12.8 °
64 %
0.5kmh
66 %
lun
13 °
mar
14 °
mie
21 °
J
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru a exemplifica angajaților mesajul "La plăcinte înainte", s-a montat plăcintărie la ieșirea din palatul administrativ.

EDITORIAL

Ce facem noi acum? Jucăm la două capete, încercând să ungem pâinea, dar să rămânem și cu slănina în pod. Ceea ce, evident, nu...

EPIGRAMA ZILEI

Cine iubește și lasă Să curgă apa prin sate Va avea o primă grasă: La Jilava, trei mandate... - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...