Valentin Popa, ministrul Educației, și-a anunțat joi demisia din funcție. El se afla pe lista miniștrilor remaniabili, apărută după CEx-ul PSD. De altfel, ministrul a fost la o discuție cu Liviu Dragnea în această dimineață, alături de ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, liderul grupului PSD de la Camera Deputaților, Daniel Suciu, dar și Florin Iordache și Darius Vâlcov.
Liderul UDMR a cerut și el remanierea ministrului Educaţiei, întrucât acesta a luat două decizii fără a-i consulta pe reprezentanţii UDMR, una privind învăţarea limbii române la clasele primare din şcolile cu predare în limba maternă şi cealaltă privind recunoaşterea comasării Universităţii “Petru Maior” cu Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş.
Tot astăzi, Liviu Dragnea a declarat presei că liderul UDMR „are dreptate” cu privire la cele două probleme ridicate.
În perioada în care a fost ministru, Valentin Popa s-a făcut remarcat prin numeroase greșeli de limbă română. Înainte să devină ministru, Valentin Popa a fost rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.