Conducătorii auto care se află în primul an de la obţinerea permisului de conducere ar putea să aibă suspendat mai uşor dreptul de a conduce o maşină, dacă va fi aprobat un proiect de act normativ, ce a fost pus recent în dezbaterea senatorilor, scrie avocatnet.ro.
Concret, potrivit propunerii legislative, şoferii începători vor putea pierde dreptul de a conduce la cumularea a 12 puncte de penalizare, nu la cumularea a 15, aşa cum este în prezent. În acest moment nu se ţine cont de experienţa fiecărui şofer în parte, dreptul de a conduce o maşină suspendându-se la cumularea a 15 puncte de penalizare, aceasta fiind singura condiţie pentru suspendare.
Modificările privind suspendarea permisului de conducere se regăsesc în Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr.95/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Proiectul de act normativ a fost înregistrat recent la Senat pentru dezbatere, iar pentru a se putea aplica, acesta are nevoie de aprobarea Parlamentului, a şefului statului şi de publicarea în Monitorul Oficial.