spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăNaționalLiviu Dragnea nu renunţă la lupta cu contestatarii din partid

Liviu Dragnea nu renunţă la lupta cu contestatarii din partid

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, ieri, fiind întrebat despre contestatarii săi din partid, că „funcţia de preşedinte al PSD nu se ia cu japca” şi a precizat că va decide în câteva zile în privinţa convocării Comitetului Executiv (CEx).

Întrebat de jurnalişti dacă este dispus să facă un pas în spate dacă i se va cere acest lucru, Liviu Dragnea a răspuns: „Pe mine mă interesează să ducem la capăt programul de guvernare, nu mofturile unora sau altora şi nici temele impuse de Iohannis”.

Întrebat, de asemenea, dacă funcţia de preşedinte se dă sau se câştigă, Dragnea a replicat: „Funcţia de preşedinte al partidului nu se ia cu japca. Se ia prin vot masiv şi nu poţi s-o tranzacţionezi ca la piaţă”.

Fostul premier Mihai Tudose a răspuns ironic ieri întrebărilor privind existenţa scrisorii a peste 20 de lideri PSD care ar dori schimbarea lui Liviu Dragnea de la conducerea partidului, spunând că nu poţi afirma că nu există Declaraţia de independenţă a Statelor Unite pentru că nu ai văzut-o. „Unii au susţinut că nu există, că ei nu au văzut-o. Dumnezeule, dumneavoastră aţi văzut, aţi semnat Declaraţia de independenţă a Statelor Unite? Nu. Există totuşi, nu?”, le-a spus Mihai Tudose jurnaliştilor. Fostul premier a precizat că el nu a semnat acea scrisoare.

Peste 20 de lideri din filialele judeţene ale PSD au avut, începând de miercuri, întâlniri cu Liviu Dragnea la sediul central al partidului, pe fondul tensiunilor din ultima perioadă apărute între el şi primarul general al Capitalei, Gabriela Firea. Potrivit unor surse politice, mai mulţi lideri PSD i-ar fi cerut lui Liviu Dragnea să se retragă de la conducerea partidului şi să organizeze cât mai curând un CEx.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie ușoară
9.4 ° C
12.2 °
9.4 °
68 %
3.1kmh
26 %
S
24 °
D
22 °
lun
23 °
mar
24 °
mie
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...