Aproximativ 200 de magistraţi au protestat ieri, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, afişând pancarte cu „CSM nu are rol decorativ”, „Respectarea avizului Comisiei de la Veneţia”.
Magistraţii desfăşoară un protest tăcut. „Încercăm să atragem atenţia Guvernului şi Parlamentului că justiţia este o putere independentă şi aşa trebuie să rămână. Din păcate, în ultimul an, s-au promovat proiecte de acte normative care încalcă standarde internaţionale, este vorba de mai multe avize ale Comisiei de la Veneţia, cu privire la independenţa, imparţialitatea şi integritatea justiţiei. Practic, justiţia română este considerată a fi sub asalt în momentul de faţă. Politicienii ar trebui să înceteze orice atac referitor la statul paralel şi orice persoană care are semnale, informaţii despre abuzuri comise de magistraţi nu are decât să sesizeze Inspecţia Judiciară sau Parchetul General”, a declarat unul dintre protestatari, judecătorul Cristi Danileţ.
În timpul protestului, procurorul general, Augustin Lazăr, a transmis un mesaj pe Facebook. „Tânăra magistratură din România a ajuns la maturitatea şi profesionalismul care-i permit să reziste la presiuni şi influenţe exterioare, dând dovadă de o deosebită responsabilitate în apărarea, la standarde europene, a independenţei instituţiilor judiciare”, spune Lazăr. Acesta afirmă că „independenţa judecătorilor şi procurorilor nu este un privilegiu sau o prerogativă personală, ci reprezintă o necesitate pentru a ne asigura că justiţia, ca una dintre puterile statului, prin instituţiile sale, este capabilă să îşi îndeplinească rolul de a menţine echilibrul puterilor şi a corectitudinii relaţiei dintre stat şi cetăţeni”. „Magistraţii sunt obligaţi să apere independenţa justiţiei ca pe o garanţie pentru societate, fără de care aceasta nu ar putea exista ca o societate democratică, organizată pe principiile supremaţiei dreptului”, mai spune Lazăr.
Pe trotuarul opus Curţii de Apel unde protestează magistraţii, s-au format două grupuri de oameni, unii pro şi alţii contra.
Grupul pro, alcătuit din aproximativ 30 de persoane, le strigă magistraţilor „Nu cedaţi, rezistaţi!”, „Justiţie independentă!”, „Vă iubim!”. Grupul contra, alcătuit din aproximativ 20 de oameni, le strigă „Ruşine!” şi „Respectaţi Constituţia!”.
Protestul magistraţilor a durat o oră, între 17:30 şi 18:30, nefiind înregistrate incidente. La final toţi participanţii au aplaudat.