Un reprezentant al Arhiepiscopiei Tomisului a fost trimis în judecată, alături de administratorul unei societăţi comerciale, pentru fapte de corupţie. Cei doi sunt acuzaţi că au fraudat fonduri europene în valoare de peste 470.000 de lei.
Potrivit unui comunicat transmis de DNA, procurorii din Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor Rusnac Vasile, responsabil tehnic din partea Arhiepiscopiei Tomisului în cadrul unui proiect finanţat din fonduri nerambursabile, şi Băcilă Ionuţ Cosmin, administrator al unei societăţi comerciale, pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
În rechizitoriu procurorii arată că, în contextul realizării unui proiect finanţat din fonduri nerambursabile (europene şi de la bugetul de stat), denumit „Egalitate pe piaţa muncii – Proiect pilot pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile”, în cursul anului 2014, între beneficiarul proiectului (Agenţia Naţională Antidrog) şi Arhiepiscopia Tomisului Constanţa a fost semnat un acord în baza căruia aceasta din urmă trebuia să desfăşoare cursuri de formare profesională (operator introducere, validare, prelucrare date – calificare; îngrijire bătrâni la domiciliu; patiser – cofetar) cu un număr de 230 de persoane vulnerabile.
Responsabilul tehnic pentru implementarea proiectului din partea Arhiepiscopiei Tomisului a fost Rusnac Vasile.
”În scopul atingerii obiectivului prevăzut în acord, Arhiepiscopia Tomisului a externalizat o parte din cursurile de formare profesională, în meseria de patiser-cofetar, către societatea administrată de inculpatul Băcilă Ionuţ-Cosmin. În acest context, în perioada august – octombrie 2015, cei doi inculpaţi au folosit, cu rea credinţă, în cadrul proiectului menţionat, declaraţii şi documente false, inexacte sau incomplete prin care se atesta în mod nereal realizarea activităţilor contractate în proporţie de 100%, deşi în realitate, cursurile de pregătire practică, componentă majoră a cursurilor de formare profesională pentru meseriile de patiser – cofetar, nu avuseseră loc în fapt, aspecte pe care cei doi inculpaţi le cunoşteau. Ca urmare a acestor demersuri, inculpaţii Rusnac Vasile şi Băcilă Ionuţ-Cosmin au obţinut pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, în sumă totală de 472.543lei (din care 346.903 lei – Arhiepiscopia Tomisului şi 125.640 lei – societatea comercială administrată de inculpatul Băcilă Ionuţ-Cosmin)”, arată DNA.
Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor umane Regiunea Bucureşti Ilfov din cadrul Ministerului Fondurilor Europene a menţionat că se va constitui parte civilă în cauză, fără însă a preciza cu ce sumă.
Procurorii anticorupţie au dispus luarea măsurilor asiguratorii constând în poprirea conturilor bancare deţinute de inculpatul Rusnac Vasile şi persoana/partea responsabilă civilmente Arhiepiscopia Tomisului, precum şi a conturilor bancare deţinute de inculpatul Băcilă Ionuţ-Cosmin şi societatea pe care o administrează, până la concurenţa prejudiciului.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.