Violenţele de la protestul din 10 august de la Bucureşti vor fi dezbătute la începutul lunii octombrie în plenul Parlamentului European, a precizat Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană, care a cerut această dezbatere despre „statul de drept în România”.
Decizia organizării acestei dezbateri a fost luată ieri la Conferinţa Preşedinţilor, din care fac parte liderii grupurilor politice din Parlamentul European. Dezbaterea ar urma să aibă loc la 1 octombrie, în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg din 1-4 octombrie, potrivit grupului politic citat. Detaliile – numele invitaţilor, formatul discuţiei etc – vor fi stabilite la următoarea şedinţă a preşedinţilor de grupuri parlamentare, pe 13 septembrie.
„Folosirea violenţei de către forţele de ordine române împotriva protestatarilor paşnici este inacceptabilă. Suntem alături de toţii românii în lupta împotriva corupţiei”, a declarat preşedintele Grupul Verzilor/ALE din Parlamentul European, Philippe Lamberts. Acesta a mai subliniat că grupul politic pe care îl conduce „crede cu tărie în dreptul la libertatea discursului şi de adunare paşnică şi în lupta împotriva corupţiei, şi de aceea am solicitat o dezbatere privind statul de drept în România”. „Membrii Parlamentului European trebuie să arate că sunt de partea poporului român şi că apără valorile europene precum democraţia, statul de drept şi dreptul la libertatea discursului”, a afirmat el.
Potrivit unor surse, este posibil ca premierul Viorica Dăncilă să fie prezentă în Parlamentul European pentru această dezbatere, fiind o cutumă ca liderii să meargă la dezbateri atunci când acestea vizează situaţia din ţările lor. Este interesant de subliniat că dezbaterea va avea loc la plenara de la începutul lui octombrie, nu cea de la sfârşitul lunii. La finalul lunii octombrie, pe data de 27, preşedintele Klaus Iohannis se va afla în Parlamentul European pentru a susţine un discurs despre starea Uniunii, discurs de toţi preşedinţii din UE.
La protestul antiguvernamental din 10 august, sute de persoane au fost rănite, după intervenţia în forţă a Jandarmeriei. Numărul plângerilor înregistrate în dosarul privind incidentele violente de atunci a ajuns la 770, anunţat luni Parchetul General.