sâmbătă, aprilie 12, 2025
AcasăNaționalStadionul Ghencea urmează să fie demolat

Stadionul Ghencea urmează să fie demolat

Ultima zi din “viaţa” Stadionului Ghencea a venit, iar mai multe figuri emblematice ale clubului Steaua au sosit pe arenă, marţi, 28 august, pentru evenimentul organizat de CSA.

Printre cei prezenţi s-au numărat: Marius Lăcătuş, Ştefan Iovan, Anghel Iordănescu, George Ogăraru, Mirel Rădoi, Adrian Bumbescu, dar şi coloneulul CSA, Cristian Petrea.

Demolarea Stadionului Ghencea va demara în scurt timp, iar până în martie 2020 o nouă construcţie va răsări în complexul “militarilor: “Aici s-au scris cele mai mari performanţe ale echipei Steaua şi ale echipei naţionale a României. Cu ani în urmă am păşit pentru prima dată aici, în acest complex. Aveam 11 ani, la vremea respectivă erau doar două terenuri de fotbal şi un câmp imens. Cu timpul totul s-a transformat şi aveam acest stadion modern, la vremea aceea. Aveam o bază sportivă, care mai târziu s-a transformat în complexul pe care îl ştiţi cu toţii. Aici s-a scris o parte din istoria fotbalului românesc. Aici au adus performanţe Lăcătuş, Iovan, Tudorel Stoica, Piţurcă, Boloni. Aici au jucat o parte din marii noştri jucători români, chiar şi adversari: Mircea Lucescu, Cornel Dinu. Pot spune că undeva aici a fost şi casa mea. De la 11 ani mi-am petrecut până târziu o mare parte din cariera mea, din viaţa mea sportivă. Este greu să vorbesc despre stadionul Steaua, aici unde şi echipa naţională a avut o bună bucată de vreme domiciliul. Aici s-a scris istorie şi s-au obţinut cele mai importante calificări, fie că era Steaua sau echipa naţională”, a declarat Anghel Iordănescu, prezent pe stadionul din Ghencea.

În ultima zi înainte de demolare, CSA a organizat un eveniment la care au participat legendele clubului şi, de asemenea, s-a jucat şi un meci demonstrativ între două grupe de juniori ale Stelei.

Lucrările vor demara în martie 2019 şi vor fi gata la începutul lui 2020 (martie), an în care Capitala va organiza patru meciuri din cadrul Campionatului European de Fotbal, una dintre gazde fiind stadionul din Ghencea. Capacitatea arenei va fi de 30.500 de locuri. Valoarea estimată, care include TVA, taxe, avize precum şi costul demolării, conform studiului fezabilitate, este de 301.771.470 lei inclusiv TVA (64.877.557 euro).

O noutate o reprezintă locul unde va fi amplasat stadionul, care va fi mutat spre bulevard, astfel încât în spate, unde e actuala tabelă electronică, să fie mai mare spaţiul pentru evacuarea spectatorilor. De asemenea, în acel loc se va construi şi un stadion de atletism.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
11.6 °
10.6 °
70 %
2.7kmh
98 %
S
11 °
D
15 °
lun
16 °
mar
17 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...