sâmbătă, aprilie 12, 2025
AcasăNaționalZILE libere de Sf. Maria. Guvernul decide acordarea unei minivacanţe pentru bugetari

ZILE libere de Sf. Maria. Guvernul decide acordarea unei minivacanţe pentru bugetari

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, joi, că Guvernul va decide ca zilele de 16 şi 17 august să fie declarate nelucrătoare pentru ca angajaţii din sectorul public să aibă ”o mică vacanţă” de Sfânta Maria.

”Avem o veste bună pentru angajaţii din sectorul public. Vor avea o mică vacanţă în a doua parte a lunii august pentru că ziua de 15 august, Adormirea Maicii Domnului, este zi liberă, stabilim ca şi 16 şi 17 august să fie zile nelucrătoare pentru a oferi astfel românilor câteva zile de odihnă”, a anunţat la începutul şedinţei de Guvern premieruol Viorica Dăncilă.

Ea a precizat că fac excepţie locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă, precum şi magistraţii şi personalul din instanţele judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în zilele de 16 şi 17 august, dar şi participanţii la aceste procese.

Ziua de 15 august este declarată prin lege zi nelucrătoare, iar 16 şi 17 vor fi zile punte, astfel încât bugetarii vor avea cinci zile libere în perioada 15 -19 august.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.5 ° C
10.6 °
10.5 °
67 %
0.2kmh
100 %
S
10 °
D
15 °
lun
16 °
mar
17 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...