Două persoane au decedat și alte 18 sunt rănite, după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat, duminică, pe DN 15, între Borsec și Tulgheș, fiind declanșat codul roșu de intervenție. Microbuzul făcea curse regulate între Praga și Orhei, în Republica Moldova. Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, a solicitat să fie acordată toată asistența necesară persoanelor care au avut de suferit în urma accidentului rutier produs în județul Harghita.
Patru dintre pacienții răniți au fost transferați la spitalele din Miercurea Ciuc și Târgu Mureș, a declarat pentru AGERPRES directorul Serviciului Județean de Ambulanță Harghita, dr. Peter Szilard.
Cei patru pacienți transferați prezintă traumatisme toracice și craniene.
Alte trei persoane, dintre care un copil, au rămas la Spitalul din Toplița.
Ceilalți 11 pasageri, care au suferit doar excoriații și au refuzat internarea, după ce au fost reevaluați de echipajele de la Serviciul Județean de Ambulanță, vor rămâne, deocamdată, la sediul Primăriei din Tulgheș, unde li se asigură ceai, cafea și hrană.
„Cei care au avut răni minore și au refuzat internarea, o parte dintre ei sunt deja la Primărie, o parte își inventariază bagajele, pentru că aveau extrem de multe bagaje și le transportăm tot la Primărie. Toți vor veni la Primărie, aici au căldură, au ceai, cafea, li se asigură mâncare și, inclusiv, dacă doresc să rămână peste noapte și nu au alt mijloc de transport, pentru că condițiile de trafic sunt destul de grele, ninge abundent, atunci noi suntem pregătiți să le asigurăm inclusiv cazare la pensiunile din zonă, ca să fie totul în regulă”, a declarat pentru AGERPRES, primarul comunei Tulgheș, Marcel Vancu.