Decizia municipalității de a organiza un târg de Crăciun – pentru prima oară – în Piața Victoriei a dat naștere, sâmbătă dimineața, unei dispute între angajații Primăriei Capitalei, veniți să instaleze echipamentele, și câţiva protestatari aflaţi în acest loc unde s-au desfăşurat, cu predilecție în ultimul an, mitinguri antiguvernamentale. Ulterior, tensiunea, dar şi numărul protestatarilor au crescut şi s-a ajuns la îmbrânceli cu jandarmii. „Am înțeles că o parte din cei care protestau acolo împotriva amenajării acestui târg au împins gardurile de protecție, au încercat să intre pe partea carosabilă. Noi nu am făcut altceva decât să oprim deplasarea lor pe zona carosabilă. Aceștia au înțeles și s-au retras din nou în mijlocul Pieței. Vom rămâne acolo pe toată perioada și ne vom asigura că lucrurile vor rămâne sub control. Facem un apel la calm, la echilibru. Le-am pus în vedere celor care participă acolo că violența nu este un mijloc de rezolvare a problemei”, a precizat sâmbătă pentru AGERPRES Georgian Enache, purtător de cuvânt al Jandarmeriei.
O persoană a fost rănită. Alte trei au fost ridicate de forţele de ordine
Oficialul a menţionat ulterior că, în urma conflictului au fost ridicate trei persoane.
„Trei persoane au fost conduse la secție pentru verificări și aplicarea sancțiunilor legale. Prima persoană de la care a pornit tot scandalul este cel care a fost acuzat că lovit un cetățean, o persoană în vârstă, și care, probabil, va fi cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri și alte violențe. Celorlalte două li se vor aplica sancțiuni contravenționale. Vom vedea ce vor stabili colegii noștri. Este vorba de două dintre persoanele care au împiedicat jandarmii să-l ridice pe primul, au împins garduri”, a precizat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache.
Incidentul a avut loc pe trotuarul din fața Guvernului.
„Acolo a fost lovită persoana respectivă, agresorul a fugit în mulțimea protestatarilor. Noi am solicitat prezența unei ambulanțe care să-i acorde îngrijiri cetățeanului lovit, i-au fost acordat îngrijiri la fața locului. Și acesta a fost dus la secție pentru declarații. Noi am încercat să conducem la secție o persoană care a agresat un alt cetățean și alți protestatari s-au opus acestei măsuri, intrând în conflict cu jandarmii”, a explicat Georgian Enache.
Scenă demontată de protestatari. Primarul, aşteptat în piaţă
Primăria Capitalei a anunţat că va organiza, în Piața Victoriei, în perioada 5-17 decembrie, evenimentul cultural dedicat copiilor „Târg de sărbători — Festival de colinde și obiceiuri de iarnă”, urmând ca pe 31 decembrie, în același loc, să se desfășoare concertul de Revelion.
Sâmbătă după-amiază, însă, un camion care aparține probabil firmei ce urma să monteze scena pentru festivalul de colinde organizat de Primărie în Piața Victoriei a venit și a încărcat echipamentele, în timp ce protestatarii strigă „Victorie!”.
Asta, după ce protestatarii au început să demonteze schelele pe care trebuia să se ridice scena din cadrul târgului de Crăciun. Le-au strâns și le-au pus ordonat, la un loc.
„Vă aşteptăm în piaţă, doamna Firea, să stăm puţin de vorbă. Nu vă puneţi cu românii! Uitaţi, le-am strâns frumos, doar să veniţi să le ridicaţi”, transmit protestatarii din Piaţa Victoriei.
Ei spun că vor să facă mai mult loc în piață, pentru că vor veni și mai multe persoane să manifesteze. Deja sunt câteva sute, după ce dimineață erau câteva zeci. Printre manifestanți au fost văzuți și membri ai fostului guvern Cioloș, cum ar fi fostul ministru al muncii, Dragoș Pâslaru.
Politicienii îi cer Gabrielei Firea să renunţe la târg
Președintele PNL, Ludovic Orban, i-a transmis primarului general al Capitalei Gabriela Firea să renunțe la ideea de a organiza un târg în Piața Victoriei, menționând că în caz contrar va fi personal responsabilă de ce se va întâmpla de acum înainte.
„Este simplu, doamnă Firea. Renunțați la ideea stupidă de a organiza un târg în Piața Victoriei! Niciun primar general nu a organizat vreodată un târg în această locație. Pentru că este total nepotrivită pentru un târg, din multe motive. Este limpede pentru toată lumea ca scopul acestui pseudotârg este unul singur, acela de a le răpi cetățenilor români dreptul de a protesta în Piața Victoriei, locul celor mai frumoase manifestații publice”, a scris Orban pe Facebook.
El a menționat că Piața Victoriei este spațiul public în care se exprimă o mare parte din societate și nu este „Piața Dragnea”.
Președintele PMP, Traian Băsescu, a solicitat primarului general Gabriela Firea să anuleze decizia de a organiza un târg în Piața Victoriei, susținând că aceasta este „ilegală” și „ticăloasă”.
„Doamnă Primar General Gabriela Vrânceanu Firea, decizia ilegală de a organiza un târg în Piața Victoriei este una ticăloasă și vreau să cred că ticăloșia nu este principala dumneavoastră coordonată în modul de a vă exercita mandatul de Primar General. Anulați imediat decizia evident ilegală și lăsați cetățenii să se manifeste, dacă vor dori să facă acest lucru, într-un spațiu care anul acesta a devenit un loc obișnuit al protestelor pașnice”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.