Comisia Europeană a publicat raportul MCV. Comisarii notează că „sunt provocări la adresa sistemului judiciar”.
Comisia Europeană a publicat ieri raportul referitor la etapele parcurse de România pentru a-şi îndeplini angajamentele privind reforma judiciară şi combaterea corupţiei, în contextul Mecanismului de cooperare şi de verificare (MCV) instituit în 2007, când România a aderat la UE. Raportul analizează progresele înregistrate în ceea ce priveşte punerea în aplicare a celor 12 recomandări formulate de Comisie în raportul său din ianuarie 2017 privind MCV.
Prim-vicepreşedintele CE Frans Timmermans a declarat că au fost constatate progrese în unele domenii, dar mai sunt încă multe de făcut. El spune că se bazează pe Guvernul României să continue reformele necesare şi să evite regresul. „În ciuda angajamentului asumat de Guvern de a încerca finalizarea MCV cât mai curând posibil, progresele referitoare la abordarea recomandărilor MCV din ianuarie 2017 au fost afectate de situaţia politică. Într-o perioadă de nouă luni de la raportul din ianuarie 2017, în România s-au succedat două guverne, în timp ce tensiunile crescânde dintre puterile statului (Parlament, Guvern şi sistemul judiciar) au îngreunat tot mai mult cooperarea dintre acestea. În plus, progresele şi rezultatele bune pe care instituţiile judiciare au continuat să le înregistreze în lupta împotriva corupţiei au fost în mare parte puse sub semnul întrebării de evenimente precum adoptarea în ianuarie 2017 de către Guvernul anterior a unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului vizând dezincriminarea anumitor infracţiuni de corupţie, cum ar fi abuzul în serviciu, şi a unei propuneri de act normativ vizând graţierea”, se arată în document, care consemnează şi că „deşi ordonanţa de urgenţă a fost abrogată de Guvern şi, de asemenea, de Parlament, în urma acestor evenimente au rămas îndoieli în spaţiul public”, se arată în raport.
O altă controversă a apărut, de asemenea, odată cu discuţiile privind propunerile de revizuire a legilor justiţiei începând cu sfârşitul lunii august, notează raportul, adăugând că atunci când a fost consultat, CSM a respins de două ori proiectele de modificări, identificând aspecte precum independenţa sistemului judiciar.
O altă problemă constatată se referă la criticile la adresa sistemului judiciar şi a deciziilor instanţelor. „Acceptarea şi respectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi faptul de a le permite magistraţilor să îşi facă datoria în mod neîngrădit sunt esenţiale, inclusiv pentru a satisface condiţia prevăzută în raportul din ianuarie”, reaminteşte CE.
Ultimul raport al Comisiei din ianuarie 2017 a trecut în revistă progresele generale înregistrate în ultimii zece ani şi a identificat 12 recomandări specifice care ar ajuta România să avanseze în direcţia îndeplinirii tuturor obiectivelor de referinţă ale MCV.