duminică, decembrie 1, 2024
HomeNaționalGuvernul Grindeanu renaşte după moţiune

Guvernul Grindeanu renaşte după moţiune

Majoritatea miniştrilor care au renunţat la mandat săptămâna trecută au cerut ieri să revină în cabinet, depunând cereri de retragere a demisiilor.

 

Douăzeci şi unu de miniștri din cabinetul Grindeanu și-au retras demisiile, trimiţând prin poştă, la  Secretariatul General al Guvernului, documente trase la indigo. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alina Petrescu, spune însă că acestea sunt fără obiect, deoarece, potrivit articolului 6 al Legii 90 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului, demisiile sunt irevocabile din momentul în care se ia act de ele, lucru care s-a şi întâmplat.

„În toate cele 20 de documente-tip, 17 cu text identic, este trecut şi numărul de înregistrare a demisiei de la cabinetul primului-ministru. Când cabinetul şi Secretariatul General al Guvernului dau un număr de înregistrare a acestor documente, întreb retoric, s-a luat act de aceste demisii?”, a spus ea.

Alina Petrescu a afirmat că în toate cererile de retragere a demisiilor se spune că acestea au fost depuse în semn de protest şi că este copiată până şi o greşeală de redactare, autorul scriind „consider că vacantarea funcției de membru a Guvernului, nu al Guvernului, cum ar fi fost corect , intervine doar de la acest moment, prin publicarea moțiunii de cenzură în Monitorul Oficial”.

 

Justificare pentru răzgândirea la indigo

 

Miniştrii demisionari ai Guvernului Grindeanu au spus că şi-au depus demisiile pentru a se întoarce la muncă şi a face guvernul să funcţioneze şi că solicitarea lor este perfect legală, atât timp cât preşedintele nu a semnat actul de revocare a lor. Alina Petrescu, purtătorul de cuvânt al executivului, a spus, însă, că şi în lipsa acestor hârtii, miniştrii demisionari au asigurat interimatul. Ea a adăugat că nu se pune problema dacă miniştrii se mai pot întoarce la muncă sau nu deoarece miniştrii şi-au exercitat atribuţiile şi în aceste zile.

„În toate aceste zile miniştrii demisionari au venit la muncă. Au fost câţiva care şi-au delegat dreptul de semnătură către un secretar de stat sau către secretarul general din minister, dar în majoritatea lor covârşitoare au venit la muncă”, a spus purtătorul de cuvânt.

Aflat la Bruxelles, președintele Klaus Iohannis, a declarat, ieri că retragerea demisiilor este un act inutil. „Un ministru este în funcție până când ori îl eliberez prin decret, ceea ce n-am făcut încă, sau se validează un nou Guvern votat de Parlament și atunci activitatea vechilor miniștri încetează din oficiu. Deci, toată discuția este artificială. Cred că este evident pentru toată lumea că n-o să mă apuc să numesc miniștri pentru două zile. Așa ceva nu se face”, a declarat preşedintele.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
5.6 ° C
5.6 °
5 °
60 %
4.3kmh
5 %
Dum
7 °
lun
5 °
mar
5 °
mie
5 °
joi
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici prea mult patriotism nu e bun, că se face frig.

EDITORIAL

Nu știu prin alte părți cum o fi dar la noi la Botoșani, conferința de presă a ajuns într-o mizerie absolută.  Politicieni, șefi de...

EPIGRAMA ZILEI

Afacerile pe la noi Anticipează un război Pentru că multe otrepe Mereu dau „tunuri” și „țepe”! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...