vineri, aprilie 11, 2025
AcasăNaționalGuvernul nu renunţă la graţiere

Guvernul nu renunţă la graţiere

 

Ministrul Justiţiei a demarat o consultare publică pe tema celor două ordonanţe care încalcă grav Constituţia.

 

Proiectele privind graţierea şi modificarea Codurilor penale nu vor fi retrase în ciuda criticilor formulate de magistraţi şi de societatea civilă. Surse politice citate de agenţiile de ştiri Mediafax şi News.ro susţin că se ia în calcul inclusiv angajarea răspunderii Guvernului.

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, ar urma să anunţe luni seara modalitatea de promovare a celor două proiecte. Cele trei variante luate în calcul sunt: adoptarea prin ordonanţă de urgenţă, trimiterea proiectelor în Parlament sau chiar angajarea răspunderii Guvernului.

Ministrul Justiţiei va lua o decizie după consultările publice pe care le va avea luni dimineaţă pe această speţă.

Cei care vor să participe la dezbatere trebuie să se înscrie prin transmiterea unui mesaj la adresa: dean@just.ro până astăzi, ora 12:00, urmând ca în cazul asociaţiilor legal constituite, numărul participanţilor să fie de două persoane/asociaţie. Totodată, timpul alocat fiecărei intervenţii este de trei minute pentru fiecare asociaţie, respectiv participant individual, dezbaterea urmând să aibă loc la sediul Ministerului Justiţiei, capacitatea sălii fiind de maxim 50 de persoane.

Plenul CSM a dat aviz negativ pentru proiectele de ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor, decizia fiind luată în şedinţa de miercuri. Plenul CSM a luat decizia cu majoritate de voturi. „Bineînţeles că ţinem cont de avizul CSM. De toate avizele ţinem cont. Va urma şi consultarea publică. Nu ştiu ce vom face. E foarte bine să primim cât mai multe avize”, a declarat ministrul Justiţiei, Florin Iordache.

 

Noi proteste

 

Proiectele sunt contestate şi în stradă. Un nou protest va avea loc duminică. În Bucureşti, oamenii sunt aşteptaţi la ora 17:00, în Piaţa Universităţii, de unde vor porni în marş spre CNA, Ministerul Justiţiei, Avocatul Poporului şi Guvern. Manifestaţii sunt anunţate şi în alte oraşe, între care Cluj-Napoca şi Bacău şi în judeţul Teleorman, la Alexandria.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
3.9 ° C
5.6 °
3.9 °
94 %
0.9kmh
100 %
vin
4 °
S
8 °
D
15 °
lun
16 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...