Soluţia Guvernului vine să mascheze eşecul campaniei de strângere a donaţiilor.
Guvernul va plăti din bugetul de stat circa 10 milioane euro pentru „Cuminţenia Pământului”, iar campania de strângere a donaţiilor va fi prelungită până la 31 octombrie 2019 astfel încât să fie recuperată suma cheltuită de stat, conform Profit.ro.
Proprietarii sculpturii cer 11 milioane de euro, iar Guvernul a anunţat iniţial că va plăti din buget cinci milioane euro şi că va aduna şase milioane euro din donaţii. Statul nu a reuşit însă să strângă din donaţii decât un milion de euro. „Diferenţa între sumele donate şi virate în conturi şi suma echivalentă în lei a şase milioane euro va fi asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, iar campania de strângere a donaţiilor va fi reluată şi se va derula până la data de 31 octombrie 2019, în scopul asigurării reîntregirii fondurilor alocate de la buget. În situaţia în care, din orice motiv, până la 30 noiembrie 2016, statul român nu dobândeşte dreptul de proprietate liber de orice sarcini asupra bunului cultural mobil, se dispune închiderea campaniei, iar sumele colectate se restituie donatorilor. Condiţiile, procedura şi termenele pentru restituirea sumelor se stabilesc până cel mai târziu la 30 iunie 2017”, este formula pregătită de Guvern.
Cabinetul Cioloş argumentează ideea ca diferenţa să fie suportată de la bugetul de stat prin faptul că nu este de dorit să fie pierdută posibilitatea unică de a achiziţiona acest bun de valoare culturală extraordinară.
Guvernul anunţase anterior că ia în calcul prelungirea perioadei de subscripţie publică pentru cumpărarea sculpturii „Cuminţenia Pământului”.