Jurnaliștii de la National Geographic scriu de faptul că diagnosticele de autism au crescut cu 175% în doar ultimul deceniu – cele mai mari creșteri fiind înregistrate la fete și femei.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Când Serenity Kiser avea 48 de ani, a fost diagnosticată cu autism. Diagnosticul a fost atât o surpriză, cât și un răspuns la întrebările pe care le-a avut toată viața. În copilărie, i se spunea constant că este „prea mult”: râsul ei era prea tare, mișcările ei erau ciudate, iar ea spunea lucruri nepotrivite la momente nepotrivite. La vârsta de 11 ani, a fost internată de două ori, din motive pe care nu le-a înțeles pe deplin.
După ce a fost diagnosticată cu autism, Kiser s-a uitat înapoi la documentele legate de internările sale și a realizat că trăsăturile care au dus la acele internări erau „aproape manual de autism”, spune Kiser. Doctorii notaseră că refuza să facă contact vizual, că vorbea cu o voce monotonă și că punea la îndoială autoritatea lor.
Diagnosticele de autism sunt în creștere
Diagnosticele de autism sunt în creștere – urcând cu până la 175% doar în ultimul deceniu. Potrivit unui studiu publicat în octombrie 2024, cele mai mari creșteri au fost observate la persoanele cu vârste cuprinse între 24 și 36 de ani, precum și la femei și fete.
Experții atribuie această creștere explozivă, în parte, unei conștientizări mai mari a autismului, dar și unei definiții clinice care a fost extinsă pentru a include condiții precum sindromul Asperger. Cu toate acestea, începem să înțelegem mai bine cum poate arăta autismul, diferit de ceea ce credeam anterior.
„Stereotipul care încă există este că autismul este o dizabilitate a copilăriei care îi închide pe oameni în propria lume, că aceștia sunt deconectați de societate și comunitate, că sunt triști și suferinzi”, spune Monique Botha, psiholog autist și cercetător la Universitatea Durham, a cărei cercetare se concentrează pe prejudecățile din cercetările legate de autism. „Realitatea autismului nu poate fi mai departe de acest stereotip.”
Ar putea exista mai multe femei și fete autiste decât realizăm
Tulburarea de spectru autist, sau ASD pe scurt, este o afecțiune neurologică și de dezvoltare caracterizată prin diferențe în comunicare, învățare și comportament.
Persoanele cu ASD au adesea interese restrânse și comportamente repetitive – cum ar fi o obsesie pentru trenuri, memorarea statisticilor sportive sau respectarea unei rutine zilnice foarte previzibile. De asemenea, au deseori dificultăți de comunicare, cum ar fi ecolalia, repetarea cuvintelor sau frazelor rostite de altcineva, sau mutismul selectiv, incapacitatea de a vorbi în anumite situații stresante.
Deși cercetătorii și clinicienii devin tot mai buni în recunoașterea diferitelor moduri în care autismul se poate manifesta, încă mai sunt multe persoane care sunt trecute cu vederea.
„În medie, vedem că fetele și femeile sunt diagnosticate mai târziu”, spune Laura Hull, cercetător la Universitatea din Bristol, a cărei cercetare se concentrează pe sănătatea mintală și bunăstarea adolescenților și adulților autiști. „Ele tind să fie mai în vârstă când sunt diagnosticate și trec prin mai multe runde de evaluări.”
Cum arată autismul diferit la fete
După cum notează Hull, unele dintre motivele pentru care fetele și femeile pot fi trecute cu vederea sunt legate de faptul că ele pot avea abilități sociale de bază mai bune. Pot purta conversații scurte sau să facă un contact vizual limitat, dar întâmpină dificultăți în situații sociale mai complexe, cum ar fi crearea și menținerea prieteniilor. Ele pot dezvolta și interese speciale care nu sunt asociate stereotipic cu autismul, cum ar fi o obsesie pentru ponei sau modă, în loc de trenuri sau calculatoare.
Deși raportul dintre băieții și fetele autiste a fost istoric de 4:1, există o serie de studii care sugerează că ar putea exista mai multe femei și fete autiste decât realizăm, un fapt pe care mulți îl atribuie faptului că autismul a fost studiat istoric la băieți.
În cazul lui Kiser, în copilărie, ea s-a simțit atrasă de băiatul autist din clasa ei, ale cărui gesturi, precum fluturatul mâinilor sau săritul în sus și în jos, erau foarte asemănătoare cu ale ei, doar pentru a i se spune de către profesori că nu are voie să acționeze în mod similar, deoarece el era autist, iar ea nu.
„Toată copilăria mea, doar băieții erau diagnosticați”, spune Kiser. „Eram o mare fluturătoare, săream și fluturam din mâini constant, și de asta am fost dezobișnuită foarte repede.”
O înțelegere în schimbarea modului în care este experimentat autismul
Deși autismul este clasificat ca o tulburare de comunicare socială, cercetările încep să arate tot mai mult că aceste dificultăți țin mai degrabă de diferențe în stilul de comunicare decât de o incapacitate de a comunica.
„Stereotipul este că persoanele autiste nu au empatie și teoria minții – adică abilitatea de a înțelege ce ar putea gândi alți oameni”, spune Joel Schwartz, psiholog la Total Spectrum Counseling, care este specializat în lucrul cu pacienți neurodivergenți.
Cu toate acestea, în 2012, sociologul britanic Damian Milton a propus problema dublei empatii, care afirmă că dificultățile de comunicare sunt rezultatul unor experiențe diferite – iar persoanele care experimentează lumea în același fel au mai multe șanse să interacționeze cu succes.
De fapt, „dacă ai aduce persoane autiste împreună și le-ai pune să lucreze la ceva… ceea ce se întâmplă este că ele colaborează destul de bine, se înțeleg destul de bine și empatizează destul de bine între ele”, spune Schwartz.
Această nouă înțelegere a ajutat la extinderea ideii noastre despre cum poate arăta autismul în diagnosticare, oferind totodată o perspectivă mai bună asupra tipurilor de sprijin care pot ajuta.
Persoanele autiste pot deveni rapid copleșite de prea mulți stimuli
Această diferență de stiluri de comunicare se crede că derivă din diferențele senzoriale, care sunt o caracteristică de bază a autismului. Modul în care experimentăm lumea depinde de felul în care creierul procesează și interpretează stimulii, cum ar fi zgomotul sau durerea. La persoanele autiste, asta ar putea însemna o toleranță neobișnuit de mare la durere sau o sensibilitate extremă la sunete sau lumină.
Persoanele autiste pot deveni rapid copleșite de prea mulți stimuli, ceea ce le poate face să se închidă sau să aibă dificultăți în reglarea emoțiilor. Acest lucru poate duce la comportamente stereotipice asociate autismului, precum balansarea, învârtirea, lovirea capului sau fluturarea mâinilor. Dar nu ar trebui să redirecționăm persoanele autiste de la aceste comportamente repetitive – cunoscute colectiv sub numele de „stimming” –, despre care cercetările arată că ajută la reglarea emoțională.
„Există atât de multe informații de procesat”, spune Karissa Burnett, psiholog autist și fondator al Divergent Pathways, care este specializat în lucrul cu pacienți neurodivergenți. „Procesarea durează puțin mai mult și poate fi copleșitoare, mai ales dacă nu suntem învățați cum să ne reglăm emoțiile.”
Dar partea pozitivă a acestor diferențe senzoriale este că ele oferă persoanelor autiste o perspectivă diferită asupra lumii. Deoarece oamenii pot procesa doar o anumită cantitate de stimuli senzoriali odată, efectul este că persoanele autiste procesează adesea secțiuni mai mici ale lumii – dar la o rezoluție mult mai mare.
„Această profunzime a experienței este ceea ce poate duce și la o abilitate intensă de a se conecta cu lucrurile din jur, la o bucurie extremă, la capacitatea de a vedea lucrurile cu o claritate profundă”, spune Schwartz.
Pentru Schwartz, a cărui soție este autistă, „învățând să văd lumea prin ochii ei, chiar și puțin, mi-a făcut experiența mai profundă. Am găsit mai multă bucurie în lucruri pe care altfel le-aș fi trecut cu vederea, doar experimentându-le prin ea și prin modul în care ea percepe lucrurile, iar asta este cu adevărat frumos”, spune Schwartz.
Articolul original poate fi citit AICI.
