luni, martie 31, 2025
AcasăInternaționalItalia a depășit China la numărul morților

Italia a depășit China la numărul morților

Italia a depăşit joi seară China, în bilanţul deceselor cauzate de noul coronavirus, cu 427 de victime înregistrate în ultimele 24 de ore, al căror număr total a ajuns la 3.405, potrivit oficialilor din această ţară europeană, citaţi de agenţiile de presă internaţionale.

Astfel, Italia a devenit ţara cu cel mai mare număr de decese provocate de epidemia de COVID-19 pe plan mondial, depăşind China (3.245 decese), Iran (1.284 decese) şi Spania (767 decese), potrivit unei numărători realizate de AFP bazate pe statistici oficiale.

Italia a raportat oficial primele sale două victime pe 22 februarie.

Bilanţul deceselor din Italia a crescut cu 14,3% în ultimele 24 de ore, a anunţat Agenţia de Protecţie Civilă din această ţară în buletinul său zilnic, care menţionează, de asemenea, o creştere cu 14,9% a numărului total de cazuri confirmate, care au ajuns la 41.035, relatează DPA.

Cazurile de vindecare au crescut la rândul lor cu 10,3% şi au ajuns la 4.440, în timp ce numărul de pacienţi internaţi la terapie intensivă – o cifră monitorizată cu mare atenţie, din cauza penuriei de paturi din spitale – a crescut cu 10,7% şi a ajuns la 2.498.

Lombardia, în care se află şi oraşul Milano, rămâne regiunea cel mai grav afectată de epidemie, cu aproape 20.000 de cazuri confirmate şi 2.168 de decese. Autorităţile din Lazio, oraş aflat într-o regiune în care se află şi Roma, au raportat 823 de cazuri şi 38 de decese.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
11.1 ° C
11.6 °
11.1 °
89 %
3.1kmh
100 %
lun
11 °
mar
14 °
mie
9 °
J
6 °
vin
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Știam că trebuie parcări mai multe, se pare că trebuie și mai mari.

EDITORIAL

În sfârșit, un film urmărit pe toată planeta și care stârnește valuri interminabile de comentarii, fiindcă ne privește pe toți, părinți, bunici și copii....

EPIGRAMA ZILEI

Adeseori, ea îi spunea: „Ești soare pentru mine, far...” Iar el pragmatic, răspundea: „Atunci tu ești panou solar!”   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...