miercuri, aprilie 2, 2025
AcasăMagazinGreşeli care duc la creşterea greutăţii

Greşeli care duc la creşterea greutăţii

Specialiştii spun că majoritatea românilor sunt convinşi că mănâncă sănătos. În fapt alimentaţia lor este plină de erori.

Mai mult de jumătate dintre români au probleme cu greutatea, iar cifrele cresc de la an la an. Asta deşi mai toată lumea ţine diete de slăbit şi consideră că mănâncă sănătos.

Românii fac o serie de greşeli în alimentaţie care duc la adunarea kilogramelor, dar şi la diverse afecţiuni. Una dintre acetsea este că sar peste micul dejun. Din păcate şi copiii fac acest lucru. Cei care sar peste micul dejun nu-şi dau seama că ei au un randament mai scăzut la muncă sau şcoală, atenţia este mai scăzută şi sunt mai nervoşi, pentru că apare fenomenul de hipoglicemie care se manifestă astfel. Oamenii se liniştesc atunci când ajung seară acasă în familie şi apare acea cină bogată, acea alimentaţie de tip compulsivă mâncând tot ce văd în faţă ochilor. „De cele mai multe ori din discuţiile cu pacienţii îmi spun că deşi au ingerată multă mâncare şi că s-au săturat ei nu se mai pot opri din mâncat pentru că în acest fel îşi alina tot stresul de după zi. Mâncarea are o funcţie de modulare a statusului emoţional alină toate durerile de peste zi. Apar kilograme în plus şi o serie de probleme fără să conştientizăm că avem un obicei greşit”, spun specialiştii în nutriţie.

Potrivit acestora, cu trei ore înainte de culcare este indicat/ideal să avem ultima masă. Aceasta nu trebuie să fie foarte bogată, pentru a nu îngreuna somnul.

Pâinea albă, duşman pentru sănătate

O altă greşeală comisă de români este că mănâncă multă pâine albă. Medicii spun că aceasta ar trebui înlocuită cu pâine integrală, fără aditivi. „În niciun caz nu ar trebui să consumăm o pâine la o masă”, au precizat specialiştii.

Aproape jumătate dintre români mănâncă dulciuri şi produse de patiserie în fiecare zi. Covrigul, de exemplu, este micul dejun al multor români. Asta, deşi conţine zahăr şi foarte mulţi aditivi. Medicii spun că efectul este creşterea în geutate. La fel de dăunătoare sunt sucurile. Acestea au foarte multe calorii şi conţin mult zahăr favorizând obezitatea. „Trebuie consumate cu moderaţie (eventual la o petrecere) în nici un caz să nu le găsim în casă”, spun medicii.

Obezitatea poate duce la cancer

Potrivit medicilor, mulţi români nici măcar nu realizează că au probleme cu greutatea. „În această vara am efectuat un studiu care a arătat că deşi 55% din români suferă de obezitate numai 8% dintre ei consideră că au această problemă cu greutatea. Restul nu şi dau seama şi cam 30% dintre ei spun că au câteva kilograme în plus. Obezitatea este extrem de importantă şi cu cât apare mai devreme cu atât lupţi mai greu cu ea”, au conchis medicii.

Excesul de kilograme nu afectează doar aspectul fizic şi încrederea în sine, ci şi sănătatea, crescând riscul de afecţiuni, precum diabet de tip 2 sau boli cardiovasculare. O comisie de cancer internaţional a emis un comunicat care a spus că obezitatea este strâns legată de declanşarea a 13 tipuri de cancer.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
10.6 °
10.5 °
90 %
0.9kmh
100 %
mie
11 °
J
9 °
vin
15 °
S
16 °
D
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil vine primăvara și au scăpat de gripa aviară, altfel nu se explică.

EDITORIAL

E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...

EPIGRAMA ZILEI

Vine, vine primăvara, Praful alb e dus de tot, Boii nu-și mai umflă nara Cu-atâta iarbă sub bot...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...