Casa unei familii din localitatea Știubieni a fost în pericol, în această dimineață, în urma unui incendiu ce a avut loc într-una dintre camere. Evenimentul s-a produs, cel mai probabil, după ce mai multe haine, așezate la uscat pe sobă, s-au aprins.
La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Pompierii au constatat că ardeau mai multe haine, două televizoare, perdele, pături și lenjerie de pat, toate depozitate lângă sobă. Aceștia au intervenit prompt și au stins incendiul înainte ca flăcările să se extindă și la alte bunuri din încăpere.
Pentru prevenirea unor evenimente nedorite, ISU Botoșani recomandă:
– nu puneți hainele la uscat, pe sobă;
– nu așezați materiale combustibile în spaţiile dintre sobă şi perete;
– nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
– nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba și evitaţi supraîncărcarea acesteia;
– în timpul funcționării, nu lăsați ușa sobei deschisă;
– amplasaţi, în faţa sobelor cu lemne, o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere;
– focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor;
– stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
– nu adormiţi niciodată cu focul aprins în sobă;
– depozitați cenuşa şi jarul provenite de la sobe într-un loc special amenajat. Jăratecul nestins nu trebuie aruncat în apropierea casei, a adăposturilor animalelor, a magaziilor de lemne sau de furaje.