luni, martie 31, 2025
AcasăLocalProtestatari invitați la Comisia de dialog social

Protestatari invitați la Comisia de dialog social

Angajații Casei Județene de Pensii (CJP) Botoșani continuă seria protestelor. Manifestările au bifat astăzi a 12 zi, iar protestatarii sunt așteptați zilele viitoare la Comisia de dialog social.

La sfârșitul săptămânii trecute, funcționarii Casei de Pensii l-au avut în mijlocul lor pe prefectul Sorin Cornilă. În urma discuțiilor, acesta i-a invitat la Comisia de dialog social care va avea loc miercuri, 22 noiembrie.

,,Cea de a 12-a zi ne găsește din nou în protest. De la 10- 12, cu sistarea activității. Miercuri suntem așteptați la Comisia de dialog social”, a fost mesajul scurt al angajaților Casei Județene de Pensii (CJP) Botoșani.

Funcționarii publici au luat atitudine față de avizul negativ din partea Guvernului României și respingerea Senatului în ceea ce privește legea sistemului unitar de pensii. Prin acesta, personalul caselor teritoriale de pensii urma să beneficieze, prin asimilare, de aceleași drepturi salariale ca și personalul din cadrul CNPP, stabilite potrivit legislației privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Solicitările angajaților

  • respectarea principiilor sistemului de salarizare a personalului plătit din fonduri publice
    (nediscriminării, egalității, importanței sociale a muncii, stimulării personalului,
    transparenței – art. 6 din Legea nr. 153/2017)prin:
    – alinierea, într-o primă etapă, a veniturilor salariale la nivelul celor de la Casa
    Națională de Pensii Publice, având în vedere că activitățile desfășurate la nivelul
    caselor teritoriale de pensii nu sunt, nici pe departe, mai puțin importante sau
    mai puțin complexe față de cele desfășurate la nivel central, aliniere deja
    implementată la alte instituții (Ex: Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul
    Agriculturii, etc);
    – eliminarea inechităților salariale atât în cadrul ”Administrației”, cât și față de
    celelalte familii ocupaționale, situații existente în mod evident, din moment ce
    chiar și numai la nivelul compartimentelor cu ”activități comune” din cadrul
    instituțiilor publice (Financiar/Contabilitate, Resurse Umane, Informatică,
    Juridic, Achiziții etc), există diferențe salariale și de 100% (venituri salariale
    duble în unele instituții față de altele);
  • respectarea prevederilor legale din Codul Administrativ privind cariera funcționarilor
    publici;
  • redactarea noii legi privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe baza unor analize complete și corecte a activităților desfășurate în autoritățile și instituțiile publice și nu prin decizii bazate pe ”forță”, chiar și numai cea a reprezentării, pentru a nu se ajunge iarăși în situația ca angajații caselor teritoriale de pensii (doar3.500), care administrează poate cel mai mare și complex sistem informatic și informațional (aprox. 10.000.000 de asigurați și pensionari/lunar + un sistem legislativ, care se întinde pe zeci de ani), să aibă printre cele mai mici venituri salariale.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
12.6 °
10.6 °
73 %
2.1kmh
100 %
lun
12 °
mar
14 °
mie
9 °
J
6 °
vin
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Știam că trebuie parcări mai multe, se pare că trebuie și mai mari.

EDITORIAL

În sfârșit, un film urmărit pe toată planeta și care stârnește valuri interminabile de comentarii, fiindcă ne privește pe toți, părinți, bunici și copii....

EPIGRAMA ZILEI

Adeseori, ea îi spunea: „Ești soare pentru mine, far...” Iar el pragmatic, răspundea: „Atunci tu ești panou solar!”   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...