luni, martie 31, 2025
AcasăLocal BTConferinţă susţinută de președintele USR la Botoşani: ,,Fiecare zi cu PSD sau...

Conferinţă susţinută de președintele USR la Botoşani: ,,Fiecare zi cu PSD sau PNL la guvernare înseamnă o zi pierdută pentru România” (video)

Cătălin Drulă, președintele Uniunii Salvați România (USR), a susținut, astăzi, la Botoșani, o conferință de presă în care a dat curs subiectelor despre clasa politică de la guvernare.

Cu o zi în urmă, Drulă a fost prezent la Sibiu. ,,Mă bucur să fiu astăzi în Botoșani, să transmitem mesajul nostru, că USR este peste tot și vom lupta cu cei care astăzi distrug România, și la nivel național, și la nivel județean, și la nivel local. PSD și PNL, la fel cum au condus Botoșaniul, timp de 34 de ani, au condus și România. Adică cu corupție, nepăsare și dispreț total față de cetățeni”, a spus Cătălin Drulă, președintele USR.

,,Au crescut taxele și impozitele ca să aibă bani de pensii și de sinecuri”

În acest context, acesta a vorbit și despre doi foști președinți de CJ care au făcut închisoare, Florin Țurcanu și Constantin Conțac, unul de la PNL, unul de la PSD.  ,,Fiecare zi cu PSD sau PNL la guvernare, fie că vorbim de cea județeană sau națională, înseamnă o zi pierdută pentru România. Dacă ne uităm la realizări, care sunt? Au crescut taxele și impozitele ca să aibă bani de pensii și de sinecuri”, a transmis Drulă.

Totodată, președintele USR a expus și situația dramatică a pensionarilor botoșăneni și faptul că seniorii de rând nu se încadrează în prioritățile conducerii. ,,În Botoșani sunt cele mai mici pensii din țară. În primul trimestru a fost o pensie medie de 1.588 de lei, cu 400 de lei sub media din țară, de vreo 12 ori, am calculat rapid mental, mai mică decât pensia domnului Ciucă, pensia specială, iar 78.000 de pensionari din Botoșani încasează o pensie infimă. În timpul acesta, pensiile speciale, ne anunță guvernarea actuală, că vor crește. Cea mai mare pensie specială din România va crește de la 1 ianuarie cu 8.000 de lei, cât 4-5 pensii medii din România”, a explicat Cătălin Drulă.

Pe de altă parte, prioritare pentru guvernanți ar fi ,,portbagajele cu bani, contractele cu dedicație, privilegiile, alimentarea cu bani a nedreptății, cu bani din buzunarele cetățenilor, a firmelor, distrugerea economiei”, a conchis președintele USR.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
12.6 °
10.6 °
73 %
2.1kmh
100 %
lun
12 °
mar
14 °
mie
9 °
J
6 °
vin
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Știam că trebuie parcări mai multe, se pare că trebuie și mai mari.

EDITORIAL

În sfârșit, un film urmărit pe toată planeta și care stârnește valuri interminabile de comentarii, fiindcă ne privește pe toți, părinți, bunici și copii....

EPIGRAMA ZILEI

Adeseori, ea îi spunea: „Ești soare pentru mine, far...” Iar el pragmatic, răspundea: „Atunci tu ești panou solar!”   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...