Închiderea parcării principale a Spitalului Județean a făcut ca accesul în curtea unităţii să fie complet restricţionat. Cei care au cel mai mult de suferit sunt pacienţii care sunt duși de rude la internare sau consult cu maşinile personale, dar şi cei care se externează.
Pacienții care au fost operaţi, se deplasează greu sau sunt în vârstă, erau până acum duși cu un cărucior de pe secție până la parterul spitalului, de către un infirmier. De acolo aceştia erau preluaţi de maşini sau taxiuri şi transportaţi la domiciliu. Cum parcarea a fost complet închisă, acum pacienții sunt externaţi în stradă.
De cele mai multe ori îmbrăcaţi în pijamalele din spital, oamenii sunt „îmbarcaţi” în cărucioare şi împinşi de infirmieri până la poarta spitalului, în stradă, de unde sunt luaţi de maşinile private. Conducerea unităţii sanitare spune că încearcă să găsească alte soluţii pentru externarea pacienţilor, mai ales că temperaturile vor scădea tot mai mult în perioada următoare.
Parcare închisă pentru lucrările la ambulatoriu
Începând de miercuri dimineaţă parcarea Spitalului Județean de Urgenţă (SJU) s-a închis pentru mai bine de o lună. Asta pentru că, înainte de a se începe şantierul pentru ambulatoriul de specialitate, trebuie făcut un alt şantier în zona parcării. De asemenea trebuie deviate toate utilităţile care se află sub parcarea unităţii medicale. Asta pentru ca ulterior să poată fi racordată şi noua clădire la apă, căldură şi electricitate.
”Sperăm ca până la finele lui decembrie să putem redeschide, cel puţin o parte din parcare”, a precizat medicul Monica Adăscăliței, managerul SJU Mavromati.