O infracțiune de furt comisă în Piața Centrală din municipiul Botoșani a fost rezolvată cu succes de către polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale.
O femeie în vârstă de 47 de ani a fost identificată și reținută de polițiști sub suspiciunea de furt, după ce a sustras un portofel cu documente și 2.800 de lei din rucsacul unei tinere de 29 de ani.
Potrivit informațiilor furnizate de poliție, furtul a avut loc pe 6 noiembrie a.c. în timp ce victima se afla în Piața Centrală. Femeia de 47 de ani a profitat de momentul în care tânăra a intrat într-un magazin și a reușit să sustragă banii și documentele din rucsacul purtat pe spate.
Pe baza probelor administrate, polițiștii au reușit să o localizeze pe presupusa infractoare în zona Pieței Mari și să o conducă la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor. În urma investigațiilor, prejudiciul a fost recuperat în totalitate și restituit victimei.
„Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, urmând ca la finalizarea anchetei să fie dispuse măsuri legale”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
Sfaturi de la IPJ
Pentru a nu cădea victime ale unor astfel de infracțiuni, reprezentanții IPJ Botoșani recomandă:
• portmoneul nu se aşează niciodată deasupra cumpărăturilor, la vedere;
• feriţi-vă de priviri indiscrete când scoateţi banii;
• când staţi la rând, pentru a cumpăra ceva, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuit;
• daca stați la o coada priviți cu atenție celelalte persoane; daca simțiți cț asupra dumneavoastră se face presiune la coadă în magazine sau că cineva s-a instalat în fața dumneavoastră și v-a acoperit vederea, verificați imediat geanta și locul unde țineți portofelul;
• acordați o mai mare atenție poșetei/rucsacului; siguranța acestora să fie o grijă permanentă pentru dumneavoastră; când faceți diferite plăți sau cumpărături nu scoateți tot teancul de bani, ci numai suma care trebuie;
• tineți geanta/rucsacul în față, protejand-o cu mâna;
• nu vă lăsaţi atraşi în locuri dosnice pentru a cumpăra ceva de ocazie, oricât de avantajos vi s-ar părea;
• nu păstraţi banii în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei;
• nu ţineţi banii, actele personale şi cheile în acelaşi loc;