În fiecare zi, polițiștii înregistrează tot felul de evenimente sesizate de botoșăneni. Câteva dintre aceste cazuri sunt mediatizate de către reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), împreună cu o serie de acțiuni derulate de structurile de poliție în localitățile județului.
Amendă de 20.000 de lei, țigarete, alcool și autoturism confiscat în urma unui control al polițiștilor
La data de 6 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au identificat în trafic, pe un drum din orașul Ștefănești, un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, din Republica Moldova. În urma verificărilor efectuate în interiorul autoturismului au fost identificate peste 60 de pachete de țigarete, atât în compartimente special amenajate din autoturism, cât și în vestimentație, care a fost modificată în acest scop.
De asemenea, în autoturism a fost identificată cantitatea de 8 litri de lichid incolor, cu miros specific de alcool, iar conducătorul auto nu deținea documente legale pentru aceste bunuri. Față de bărbat, a fost dispusă măsura sancționării contravenționale, cu amendă în cuantum de 20.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Codului fiscal, iar bunurile găsite în autoturism, precum și autoturismul folosit pentru săvârșirea faptelor, au fost supuse confiscării.
Conducători auto depistați sub influența alcoolului
La data 6 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 5 Mihăileni, au oprit pentru control pe drumul național 29 C, în comuna Vârfu Câmpului, un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, din localitate.
În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. Tot la data de 6 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că într-o stație de carburant din municipiul Botoșani un conducător auto a acroșat una dintre pompe și este posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice.
Alcoolemie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat
Echipajul de poliție direcționat la fața locului a identificat autoturismul la care făcea referire apelantul, stabilind identitatea conducătorului auto în persoana unui tânăr de 18 ani, din comuna Vorona, care nu deține permis de conducere. În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
La data de 7 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, pe drumul național 29 B, în localitatea Dealu Mare, un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani, din municipiul Botoșani. Întrucât cel de la volan emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, tânărul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Acțiune a polițiștilor botoșăneni, în proximitatea unităților de învățământ
La data de 6 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul Rutier și Biroul de Ordine Publică, împreună cu jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean au acționat pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, în zona unităților de învățământ, din municipiul Botoșani. Activitățile au fost desfășurate în proximitatea a 7 unități școlare, fiind legitimate 46 de persoane, controlate 25 de autovehicule și 3 agenți economici. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 8.000 de lei, conducătorilor auto depistați în apropierea unităților școlare, care au comis abateri la regimul rutier.