Două asocieri conduse de firme din Botoșani licitează pentru modernizarea drumului județean 291D Oroftiana-Baranca-Bajura. În cadrul licitațiilor organizate de către Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Botoșani au fost depuse două oferte din partea unor asocieri conduse de firme locale.
Sectorul de drum județean de piatră care va fi modernizat prin intermediul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny” are o lungime de 10 kilometri. Valoarea totală a investiției este de peste 40 de milioane de lei (n.r. – aproximativ 8 milioane de euro), din care 10 milioane de lei o reprezintă finanțarea guvernamentală, iar 30 de milioane de lei (n.r. – peste 6 milioane de euro) cea asigurată de Consiliul Județean Botoșani.
Acest sector de drum face parte dintr-un lot de cinci drumuri pentru care Consiliul Județean Botoșani a obținut finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și care totalizează aproape 40 de kilometri. Celelalte patru sectoare de drum care vor fi modernizat sunt DJ293A Coțușca – Viișoara Mică – Viișoara (6 kilometri), DJ 294A Avrămeni – Panaitoaia – D. Cantemir – DN 24C (7,8 kilometri), DJ 294B Ștefănești – Murguța – Dobârceni (10,6 kilometri) și DJ 291K Lozna (DJ291B) – Călinești – DN 29C – Talpa (7,22 kilometri).