Actorii botoșăneni au jucat, vineri, 27 octombrie, pe scena Teatrului ODEON din București, spectacolul „La Academie” de Alexandra Felseghi, regia Andrei Măjeri. Spectacolul teatrului botoșănean, care a participat la Festivalul Național de Teatru, s-a bucurat de o sală arhiplină, cu spectatori care au aplaudat îndelung la final.
Festivalul Național de Teatru, aflat la a XXXIII a ediție, este un festival reprezentativ pentru viața teatrală din România, sub egida Uniunii Teatrale din România, a avut ca temă ,,Laboratoarele sensibilului” și s-a desfășurat la București între 20 și 30 octombrie. Curatori festivalului au fost Mihaela Michailov, Oana Cristea Grigorescu și Călin Ciobotari.
,,O comedie cu accente amare, despre viața țăranilor români”
„La Academie” este o comedie cu accente amare, despre viața țăranilor români, în fața iminentei distrugeri a mediului lor. Spectacolul lui Andrei Măjeri de la Teatrul botoșănean, construit pe dramaturgia Alexandrei Felseghi, explorează sensibil, ironic și empatic ruralul românesc, aspirând explicit spre un tip de „teatru popular” (în fapt, asemănător acelui „teatru brut” teoretizat de Peter Brook)”, a fost argumentul curatorilor FNT.
Curatorii au optat pentru creatori și creatoare cu estetici diferite și limbaje teatrale variate, alegând producții pe care le-au considerat relevante pentru tema din acest an a Festivalului Național de Teatru: „FNT, laboratoarele sensibilului”. Ei s-au lăsat ghidați în alegere de câteva principii generale, calitatea de cercetare artistică a spectacolului, atmosfera de laborator teatral recognoscibilă, într-o formă sau alta, în produsul scenic finit, potențialul de creștere a unor echipe teatrale, reprezentativitatea, componența etică sau interesele publicului.
,,Proiectul urmărește aproape metodologic, sprijinindu-se pe formula caragialescă „râsu’-plânsu’”, mutațiile structurale suferite de una dintre cele mai ambigue categorii sociale: țăranul. Cercetarea se face nu doar în raport cu prezentul, ci și cu eternitatea, regizorul dezvoltând imprevizibile registre ironic-metafizice. Un argument suplimentar în favoarea spectacolului ține de evoluția evidentă a unei echipe artistice și de necesara ei revenire în prim plan teatral național”, au mai adăugat curatorii FNT.
Scenografia spectacolului este semnată de Adrian Balcău, coregrafia de Victoria Bucun, iar sound-design-ul de Adrian Piciorea. Din distribuția spectacolului fac parte Gina Patrașcu-Zamfirache, Dana Bucătaru, Crenola Muncaciu, Cezar Amitroaei, Ioan Crețescu, Răzvan Amitroaei, Gheorghe Frunză, Sorin Ciofu, Radu Dragoș și elevii Ionuț Crețu, Matei Său.
,,Un tribut adus mediului rural românesc”
„LA ACADEMIE este prima mea abordare a ceea ce se cheamă «teatru popular»,
un tribut adus mediului rural românesc, căruia îi aparțin și de la care mă revendic.
Am lăsat toți porii deschiși către durerea celor care urlă din spatele unui mare râs, a unor grimase exprimate prin ludic și grotesc”, a declarat regizorul Andrei Măjeri.
Spectacolul poate fi receptat ca o comedie pastorală, agrestă, bucolică, câmpenească, rustică sau rurală sau, pe scurt, cu țărani.
Regizorul a mai spus despre țărani că deși sunt ,,pociți, sleiți de forțe și adunați de spate, de munci, de abandon și bătrânețe, ei reușesc să-și descrețească frunțile, organizându-și propriile bucurii, imaginându-și libertăți și înșfăcându-și soarta chiar de gât. Ei sunt puternici, mândri și frumoși. Sunt liberi”.
Festivalul Național de Teatru
Festivalul Național de Teatru este un proiect cultural produs de Asociația UNITER – Uniunea Teatrală din România și Televiziunea Română. Coproducători sunt Primăria Municipiului București prin ARCUB- Centrul Cultural al Municipiului București, Direcția de Cultură a Municipiului București.
FNT este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii. Parteneri sunt Institutul Cultural Român, Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, ITI –Centrul Român al Institutului Internaţional de Teatru. Partener media tradiţional este Radio România. Echipa de curatori FNT 2023 – formată din Mihaela Michailov, Oana Cristea Grigorescu și Călin Ciobotari – a vizionat peste 150 de spectacole, cu premieră în stagiunea 2022-2023, realizate în teatre de stat și teatre independente.