Judeţul Botoşani va primi o finanţare de 4,26 milioane de lei, prin PNRR, pentru lucrări de consolidarea seismică și reabilitare energetică a clădirii „Elena Doamna”, în care va funcționa Serviciul Public Comunitar Județean de Evidența Persoanelor Botoșani.
În cadrul acestui proiect, Consiliul Județean Botoșani va asigura o cofinanțare de 281 de mii de lei. În cadrul licitației au fost depuse oferte de către două asocieri de firme din Botoșani.
Clădirea, care are două nivele (n.r. – parter și etajul I) se află pe Aleea Liceului nr. 6. undeva în apropierea sediului Arhivelor Naționale și a aparținut în trecut de fostul Centru de plasament „Elena Doamna”, care a funcționat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. Imobilul este construit din cărămidă și beton și a fost realizat în 1975, având o suprafață construită de 418 metri pătrați.