miercuri, aprilie 2, 2025
AcasăLocal BTRaliu prin centrul unei comune terminat într-un cap de pod. Șoferul a...

Raliu prin centrul unei comune terminat într-un cap de pod. Șoferul a ajuns la spital

Un tânăr a ajuns la Urgențe, iar mașina a fost distrusă complet după un raliu terminat într-un cap de pod.

Incidentul a avut loc în toiul nopții de vineri spre sâmbătă, în centrul localității Câmpeni. Șoferul, în vârstă de 23 de ani, se afla la volanul unui Audi înmatriculat în județul Neamț. La un moment dat, pe o porțiune de drum drept, din cauza vitezei, șoferul a pierdut controlul volanului și mașina a părăsit carosabilul. Autoturismul a lovit violent un cap de pod din fața unei locuințe, partea din față fiind complet distrusă. Șoferul a primit primul ajutor de la câțiva săteni, care au sunat la 112. În scurt timp, la fața locului a ajuns un echipaj de la Ambulanță, care l-a preluat pe șoferul rănit. “De la fața locului a fost preluat un bărbat în vârstă de 23 de ani. Acesta era policontuzionat prin accident rutier cu multiple escoriații la nivelul feței și membrele superioare. A fost stabilizat și ulterior transportat la Urgențe pentru investigații suplimentare”, a precizat medicul Eduard Gurău, manager al SJA Botoșani.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauza accidentului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10 ° C
10 °
8.3 °
89 %
1.3kmh
100 %
mie
10 °
J
8 °
vin
15 °
S
16 °
D
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil vine primăvara și au scăpat de gripa aviară, altfel nu se explică.

EDITORIAL

E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...

EPIGRAMA ZILEI

Vine, vine primăvara, Praful alb e dus de tot, Boii nu-și mai umflă nara Cu-atâta iarbă sub bot...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...