În perioada 20-27 octombrie, micii botoșănenii sunt așteptați în „Laboratorul curiozității”. Expoziția este adresată copiilor cu vârste între 5 și 14 ani și își propune să le ofere acestora o experiență educațională nonformală care să le deschidă simțurile pentru știință.
În perioada 20-27 octombrie, din oră în oră, în intervalul 10:00-18:00, micii curioși sunt așteptați la etajul 4 din Uvertura Mall Botoșani pentru a descoperi știința interactiv și distractiv. În zona de biologie vor descoperi cum funcționează organele de simț, ce curiozități ascunde corpul uman, vor analiza, pe baza unei instalații interactive, cum funcționează creierul.
Serie de experimente de fizică, mecanică, optică și acustică
Tot aici vor vedea prin ochii oamenilor care au defecte de vedere, își vor testa simțurile, vor urmări iluzii optice și vor putea descoperi părți din lumea vie printr-un microscop. Turul ghidat în „Laboratorul curiozității” va continua cu o serie de experimente de fizică, mecanică, optică și acustică. Aici vor face curcubeie, vor îmbina puzzle-uri cu oglinzi sau vor îndoi creioane în apă. Tot în zona de fizică vor vedea invizibilul cu efectul Schlieren, sunetul cu experimente de cimatică, dar și matematica prin Figurile lui Lissajous.
De asemenea, vor afla cum zboară avioanele cu principiul Bernoulli, vor desena cu un pendul gravitațional și vor aprinde becuri cu o bobină Tesla.
,,La final îi provocăm pe copii să își testeze logica, perspicacitatea, dar și capacitatea de soluționare a problemelor prin asamblarea de mecanisme cu roți dințate și puzzle-uri logice”, au transmis organizatorii evenimentului.
,,Ne deschidem simțurile pentru a explora știința”
Experiența „Laborator” este o experiență interdisciplinară special concepută pentru a
stârni curiozitatea copiilor față de domeniile științei.
,,În „Laboratorul curiozității” ne deschidem simțurile pentru a explora știința, facem corelații, răspundem la întrebări și ne bucurăm de curiozitate, a noastră și a copiilor. Expozițiile „Laborator” au fost organizate în peste 10 orașe, în cele mai importante muzee din țară, și au implicat peste 50.000 de copii alături de cadre didactice și de părinți”, au mai adăugat organizatorii.
Un tur ghidat în „Laboratorul curiozității” durează aproximativ 50 de minute, iar tururile se desfășoară din oră în oră, în intervalul 10:00-18:00. Prețul unui bilet este de 14 lei de persoană.
Participarea la eveniment se face doar pe bază de rezervări. Pentru o rezervare puteți suna la 0766704668, puteți trimite mesaje folosind WhatsApp sau puteți trimite e-mail la contact.eventera@gmail.com, iar pentru mai multe informații despre desfășurarea expoziției puteți vizita pagina de facebook https://www.facebook.com/Laborator.ro/.