Guvernul a aprobat în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă în baza căruia peste 400.000 de copii din familii dezavantajate vor beneficia anual de tichete sociale în valoare de 500 de lei pentru haine şi rechizite.
„Guvernul a aprobat un program pentru următorii patru ani pentru copiii care urmează cursurile primare şi gimnaziale, dar şi pentru preşcolari privind tichete educaţionale, aşa sunt ele numite, cu o finanţare de 100% din fonduri europene, în valoare de 500 de lei, o dată pe an”, a declarat Adrian Câciu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, potrivit Digi24.
Tichete pentru haine și rechizite
Ministrul a precizat că tichetele educaţionale sunt destinate procurării de materiale şcolare şi îmbrăcăminte. „Un program care vizează circa 410.000 de copii, anual, care provin din familii cu venituri reduse. Pentru preşcolari, condiţia este ca venitul mediu pe membru de familie să fie 633 de lei, iar pentru elevii din ciclul primar şi gimnazial 50% din salariul minim brut”, a explicat Adrian Câciu.
Proiectul de ordonanţă de urgenţă vizează aprobarea Schemei naţionale de sprijin pentru preşcolarii şi elevii dezavantajaţi, prin acordarea de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional 2023 – 2027, în cadrul Programului Incluziune şi Demnitate Socială 2021 – 2027.