Preotul paroh al uneia dintre cele mai cunoscute biserici din oraş a inclus un mesaj puternic în predica de duminică dimineaţă. Preotul Partenie Apostoaie, de la Biserica Vovidenia, a dorit să transmită un mesaj de susţinere la adresa medicilor din judeţ.
După toate evenimentele în care medicii au fost acuzaţi de mai multe cazuri grave, preotul botoşănean le cere enoriaşilor să nu mai atace medicii, atât în mediul online, cât şi chiar fizic, în unele situaţii. „Am o mare rugăminte, o rugăminte din tot sufletul, nu mai loviți în medici! Nu mai loviți în medici! Nu mai loviți în medici. Prea mult, e prea mult și, cu toată responsabilitatea, încă o data vă spun, nu mai loviți în medici! Lăsați-i să lucreze, lăsați-i să își pună în valoare priceperea lor, dragostea lor, nu mai loviți”, şi-a început acesta mesajul prin care condamnă atitudinea botoşănenilor faţă de cadrele medicale în ultima perioadă.
Acesta spune că şi această atitudine ar putea fi explicaţia pentru faptul că unii specialişti ocolesc judeţul nostru. „Pentru că, lovind astăzi și mâine, și poimâine, trebuie să recunoaștem, un tânăr care după 5-6 ani de medicină mai face 5-6 ani de rezidențiat, când va veni vorba să alegă un post, va fugi de Botoșani pentru că nu suntem cumpătați și nu avem discernământul necesar. Nu mai loviți, indiferent cine vă spune, să fie și preot, să fie și creștin obișnuit, chiar dacă ai trecut printr-o greutate, nu moare nimeni, nu trece din lumea aceasta în cea veșnică fără știrea și voia lui Dumnezeu. Cui nu convine aceasta voie a mea să vină în față să spună și am argumentele să îi explic. Vă rog doar atât, nu mai loviți în medici, este prea mult”, a continuat preotul botoşănean.
„Aşa se duce spre moarte o națiune”
De altfel, acesta cere, în predica sa, ca şi mass media să fie cu discernământ ]n relatarea situaţiilor din spitale. „Rog mass-media să fie cu discernământ. Mass-media dacă mă preluați, și bine ar fi să o faceți, fiți cu discernământ. Promovați lucrurile bune și frumoase în lumea aceasta. Nu mai loviți în cei care se străduiesc, medici, profesori, oameni onești, cuminți, curați, tineri frumoși, bătrâni înțelepți, credincioși adevărați. Aşa se duce spre moarte o națiune, lovind în stânga și în dreapta. Nu te uita la cel de lângă tine ca să crești, ca să poți creste duhovnicește nu te uiți la cel de lângă tine, singurul reper cu care te poți compara, cine este? Hristos Domnul”, a încheiat preotul Partenie Apostoaie.