Ediția aniversară a Astra Film Festival 30 va începe în forță duminică, 15 octombrie, la Sibiu, cu filmul „Întâlnindu-l pe Zelenski/Meeting Zelenskyy” (work-in-progress, 2023). Filmul este co-regizat de André Singer împreună cu Werner Herzog și produs de André Singer.
Organizatorii au pregătit și alte surprize: filme proiectate în premieră, masterclass-uri cu personalități marcante ale documentarului, așa cum este celebrul Pablo D’Ambrosi, care a lucrat cu artiști precum Paul McCartney, The Rolling Stones, Adele sau Shinead O’Connor, expoziții speciale semnate de Dan Perjovschi, Iulian Ignat sau Dumitru Budrala, concerte, lansări de carte și mult așteptata „teleportare” în viitorul cinematografiei, cu filme imersive și proiecții full-dome.
Film despre viața lui Volodimir Zelenski
Filmul „Întâlnindu-l pe Zelenski/Meeting Zelenskyy”, de Warner Herzog (regizor) și André Singer (producător), urmărește călătoria remarcabilă a lui Volodimir Zelenski pe parcursul a 30 de ani de la declararea independenței Ucrainei și va fi prezentat în deschiderea festivalului. Evenimentul va avea loc duminică, 15 octombrie, la Thalia. Producția va fi prezentată în varianta work-in-progress, cu participarea producătorului André Singer. După film, va avea loc o dezbatere moderată de scriitorul, publicistul și diplomatul Emil Hurezeanu.
O altă proiecţie-eveniment va fi cea a documentarului „Calea Laptelui”, de Dumitru Budrala. Filmul, prezentat în versiunea work-in-progress, e despre oamenii munţilor, despre păstorit, transhumanţă şi mituri, despre drumurile pe care le fac aceşti păstrători ai tradiţiilor milenare.
„Acest loc binecuvântat” (2023) este un film recent al regizorului britanic Marc Isaacs, în care morţii şi viii coexistă şi în care graniţa dintre lumea asta şi cealaltă poate fi traversată cu uşurinţă. Filmul „Schimbare pentru Bogotá”, al regizorului danez Andreas Mol Dalsgaard, este o poveste despre metamorfoza prin care trece capitala Columbiei, altădată unul dintre cele mai periculoase oraşe din lume.
Întâlniri cu personalităţile mondiale ale documentarului
O componentă consistentă a festivalului o reprezintă programele speciale dedicate profesioniștilor din industria cinemaului documentar, ocazia unică a întâlnirii cu unele dintre numele importante ale domeniului. Invitatul special al programului ,,Maeștri – O viață în documentar” va fi în acest an regizorul și producătorul André Singer, câștigător al premiului Emmy. Având o carieră de 50 de ani, André Singer a regizat și a produs sute de documentare de cinema și televiziune și a lucrat cu personalități mondiale din domeniu, precum Jean Rouch, Mike Grigsby, DA Pennebaker, Robert Drew sau Fred Wiseman.
Celebrul Pablo D’Ambrosi, care a lucrat cu artişti precum Paul McCartney, The Rolling Stones sau Oasis va susţine un masterclass care oferă o privire unică asupra procesului complex care transformă filmările brute în documentare emblematice (Creând legende: Montajul documentarului de muzică – în dialog cu regizorul Liviu Tipuriţă, nominalizat la BAFTA).
Irena Taskovski, consultant de film care are colaborări cu HBO Europe şi cu festivaluri din toată lumea, va arăta care sunt paşii de urmat „de la idee la ecran”. La rândul ei, Hermione Eftstratiades din Grecia, care are la activ peste 40 de proiecte şi filme care au avut premiera la festivaluri precum Cannes, Berlinale, Locarno sau Tribeca, va susţine un masterclass despre marketing de proiect & film.
O altă întâlnire mult aşteptată este cea cu regizorii şi antropologii Véréna Paravel şi Lucien Castaing-Taylor, care fac parte din echipa Laboratorului Senzorial de Etnografie din cadrul Universităţii Harvard. Ei îşi vor prezenta producţia „De Humanis Corporis Fabrica” (2022), realizată în cinci spitale pariziene. Filmul înfăţişează trupul uman ca pe un peisaj ieşit fascinant, adus la viaţă de privirea şi atenţia celor din jur.
Astra Film Festival
Astra Film Festival Sibiu, lansat în 1993 ca proiect inovator, este unul dintre cele mai importante festivaluri de film de non-ficțiune din Europa. Aflat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, festivalul este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film, având ca partener strategic Ministerul Culturii, cu sprijinul Consiliul Județean Sibiu, al Centrului Național al Cinematografiei, al Institutului Cultural Român, al Consulatului Republicii Federale Germania la Sibiu și al Uniunii Cineaștilor.
Detalii despre program și bilete se găsesc pe site-ul festivalului https://www.astrafilm.ro/ro/bilete-si-acces-la-astra-film-festival-2023.