La sfârșitul săptămânii trecute, jandarmii botoșăneni au asigurat ordinea și siguranța publică la Zilele municipiului Dorohoi, eveniment public de amploare la care au fost prezenți mii de participanți de toate vârstele.
„Dorohoienii, dar și locuitorii din localitățile apropiate, care au dorit să se bucure de spectacolele și activitățile pregătite de organizatori, s-au manifestat civilizat și au respectat normele de conviețuire socială, măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine. Cu toate acestea, au existat și câteva excepții, iar comportamentele antisociale au condus la luarea măsurilor legale ce se impuneau de către efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani”, a precizat Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadrul IJJ Botoșani.
Vineri seară, pe Pietonalul Grigore Ghica, jandarmii au observat cum un tânăr de 18 ani îl lovește cu pumnul pe un bărbat în zona feței, în urma unui conflict spontan și au intervenit prompt, imobilizându-l pe agresor. În acest caz, în urma verificărilor efectuate, au fost întocmite acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire și alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În cea de a doua zi a evenimentului din municipiul Dorohoi, în jurul orei 19, un echipaj de jandarmerie a auzit doi tineri care vorbeau la telefon cu o altă persoană, pe speaker, spunându-i că vor veni să ia ,,marfă” de la el. Deși comportamentul celor doi nu părea suspect, discuția auzită i-a făcut pe jandarmi să le acorde atenție celor doi tineri, în vârstă de 19, respectiv 21 de ani. În scurt timp, la ieșirea dintr-un imobil din apropiere în care aceștia au intrat pentru câteva momente, jandarmii au efectuat un control corporal preventiv, asupra tinerilor fiind găsită o punguță cu un praf alb, motiv pentru care au fost întocmite acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu.
Pe lângă constatarea acestor fapte de natură penală, jandarmii au aplicat și 11 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 7000 de lei la Zilele municipiului Dorohoi, pentru săvârșirea unor fapte prevăzute de Legea nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.