luni, martie 31, 2025
AcasăLocal BTComuna Vârfu Câmpului își face serviciu de evidență a populației. Asta după...

Comuna Vârfu Câmpului își face serviciu de evidență a populației. Asta după ce numărul locuitorilor s-a dublat (video)

Încă o comună din județ va beneficia de serviciu propriu de evidență a populației. Este vorba de comuna Vârfu Câmpului, care ar urma să se desprindă din Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor al Orașului Bucecea, care asigură și în prezent eliberarea cărților de identitate.

Acest lucru a fost votat joi, pe 29 septembrie a.c., în ședința ordinară a Consiliului Județean. Aleșii județeni au fost de acord în unanimitate cu această propunere, iar ideea ar urma să se materializeze cel târziu la începutul anului viitor. În primă fază, Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Vârfu Câmpului se va ocupa numai de locuitorii comunei, iar serviciul de profil de la Bucecea va continua să deservească populația din orașul Bucecea și comunele Cândești, Leorda, Mihăileni și Vlădeni.

Populaţia comunei s-a dublat

Administrația locală din comuna Vârfu Câmpului a amenajat deja spațiul și mobilierul în care va funcționa viitorul serviciu de evidență a populației și a cerut avizele de la instituțiile abilitate pentru operaționalizarea punctului, inclusiv pentru angajarea de personal de specialitate.

Demersurile au fost fost demarate după ce populația din comună s-a dublat între recensăminte. Astfel, în anul 2011 comuna avea 3.420 de locuitori, iar datele culese în 2022 configurează o populație de peste 7.000 de persoane. Fenomenul ar fi fost alimentat și de cetățenii ucraineni care au solicitat în ultimii ani redobândirea cetățeniei române. Astfel, pentru a putea obține și cartea de identitate românească, ei au trebuit să facă dovada că au domiciliul în România. Cum comuna Vârfu Câmpului se află foarte aproape de Punctul de Trecere a Frontierei de la Siret, ucrainenii care au dobândit cărțile de identitate românești și-au făcut mutația aici. Doar că domiciliul a fost fictiv.

Lege cu privire la numărul persoanelor ce pot fi înregistrate la o adresă

La sfârșitul lunii mai a.c., președintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru modificarea Ordonanței de Urgență 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința şi actele de identitate ale cetățenilor români, care stabilește că la o adresă nu pot fi înregistrate cu cartea de identitate mai mult de zece persoane.

Limita nu se aplică în cazul titularului unui drept locativ asupra imobilului situat la adresă sau membrilor familiei extinse. Prin familie extinsă să înțelege titularul dreptului locativ, soțul, soția acestuia, rudele titularului și cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv. Nerespectarea acestei prevederi se sancționează cu amendă de la 75 lei la 150 lei. Legea mai prevede că persoanele care, din diferite motive, locuiesc la alte adrese decât cea din actul de identitate vor fi obligate ca, în termen de 15 zile de la mutare, să solicite la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor schimbarea domiciliului sau înscrierea mențiunii privind stabilirea reședinței și să ceară înscrierea în cartea de imobil.

Interesant este că în funcție de populația dintr-o unitate administrativ teritorială se stabilește numărul consilierilor locali, dar și cuantumul alocărilor financiare de la bugetul de stat. Cut cât populația este mai mare, cu atât aceste valori pot crește.

La nivelul județului, pe lângă municipiul Botoșani mai există alte nouă centre de eliberare a documentelor de identitate – la Dorohoi, Darabani, Săveni, Flămânzi, Ștefănești, Bucecea, Trușești, Dângeni și Răchiți.

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.5 ° C
10.6 °
10.5 °
86 %
0.6kmh
100 %
lun
12 °
mar
14 °
mie
9 °
J
8 °
vin
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Știam că trebuie parcări mai multe, se pare că trebuie și mai mari.

EDITORIAL

În sfârșit, un film urmărit pe toată planeta și care stârnește valuri interminabile de comentarii, fiindcă ne privește pe toți, părinți, bunici și copii....

EPIGRAMA ZILEI

Adeseori, ea îi spunea: „Ești soare pentru mine, far...” Iar el pragmatic, răspundea: „Atunci tu ești panou solar!”   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...