Astăzi, la Tudora, au avut loc dezbaterile publice pentru emiterea acordului de mediu necesar pentru realizarea tronsonului de autostradă Pașcani – Suceava, care asigură conectivitatea județului cu Autostrada „Moldovei” (A7) și Autostrada „Unirii” (A8). În timpul dezbaterilor nu s-au ridicat probleme de mediu care să nu fi fost deja prevăzute și luate în calcul de echipa de proiectare și care să pună probleme în implementarea proiectului.
Potrivit datelor tehnice, Autostrada Pașcani – Suceava va avea o lungime totală de 62,971 km, cu un profil transversal de 26 metri. Proiectul prevede 5 noduri rutiere, 72 de poduri și pasaje, două centre de coordonare și întreținere, 2 spații de servicii și 2 parcari de scurtă durată.
Conform proiectului, se va lucra pe două loturi – lotul 1 Pașcani-Roșcani, lung de 33 km (n.r. – cu două noduri rutiere la Heci și Dolhasca și 28 de poduri și pasaje) și lotul 2 Roșcani – Suceava, lung de 29,971 km, (n.r. – care prevede două noduri rutiere la Roșcani și Aeroport Suceava cu drum de legătură DN29, dar și cu o ieșire spre Dumbrăveni).
Autostrada va trece și pe teritoriul județului Botoșani
Autostrada mai exact pe teritoriul comunei Tudora, pe o lungime de circa 6,5 kilometri, care va permite conectarea cu DJ 208C prin nodul de la Roșcani. De altfel, acesta este și motivul pentru care întâlnirea de astăzi a avut loc la sediul Primăriei Tudora. În plus, drumul județean 208C Botoșani – Orășeni Deal – Vorona – Tudora va facilita prima legătură a municipiului Botoșani cu viitoarea autostradă, pe această rută distanța de parcurs până la A7 fiind de circa 30 de kilometri. Desigur, va exista și posibilitatea accesului către autostrada prin DN 29 Botoșani – Suceava, prin intermediul nodului din apropierea aeroportului de la Salcea.
La întâlnirea de astăzi de la Tudora au participat oficialitățile din județele Botoșani și Suceava, dar și reprezentanții societății civile din Moldova care au venit pentru a susține acest proiect și a transmite un mesaj foarte clar potrivit căruia locuitorii județelor din nordul Moldovei nu sunt cetățeni de rangul II și au aceleași drepturi ca toți românii. Totodată, oficialii din județele Suceava și Botoșani au discutat și despre drumul expres care se preconizează a lega municipiile reședință de județ, acesta urmând să joace rolul de prelungire a autostrăzilor A7 și A8.