Democrația desemnează un regim politic în care toți cetățenii participă la deciziile care privesc comunitatea sau cel puțin la alegerea liderilor. Cuvântul provine din cuvintele grecești dêmos (care desemnează poporul, adică toți cetățenii, bogați și săraci), și arkein (a porunci). De ce greaca? Pentru că orașele-stat (polisurile) ale Greciei antice ne-au oferit primele dovezi ale dezvoltării unui astfel de regim (începând cu anii 700 – 600 î.Hr.).Începuturile democrației pot fi regăsite în introducerea, de către Dracon, a unui cod penal corect în 621 î.Hr. la Atena.Grecia din epoca homerică (sec. XII-VIII î. Hr.) era lipsită de legi precise. Fiecare clan sau „genos” avea mai mult sau mai puțin propriul mod de a-și face dreptate, fără a se referi la vreo autoritate supremă. Toți membrii unui clan erau uniți. A-i face rău unuia dintre ei echivala cu a prejudicia întregul clan pentru că, în Antichitate, exista un cod de la care nimeni nu se putea sustrage: răzbunarea sângelui.Aceasta însemna că oricine era ucis dintr-un motiv sau altul trebuia răzbunat de un membru al familiei, forțat să-l asasineze la rândul său pe vinovat. Răzbunarea era o obligație absolută cerută de fantoma victimei pentru ca sufletul său să nu rătăcească veșnic pe cealaltă parte a Acheronului (râul pe unde erau transportate sufletele celor morți) fără a putea fi judecat și, prin urmare, neavând permisiunea de a intra în Câmpiile Elizee (ca morții fără înmormântare). Pentru a atenua tensiunile dintre diferitele clase sociale, un reformator îndrăzneț, pe nume Dracon, a emis în jurul anului 621 î.Hr. primele legi scrise, identice pentru toate clasele sociale. Acestea suprimă autoritatea patriarhului din genos și mai ales răzbunarea privată. Săracii nu mai sunt judecați după buna plăcere a eupatrizilor (nobililor). Dracon face, de asemenea, distincția între crima intenționată și omuciderea involuntară. Apropo de rigoarea extremă a codului său (chiar și infracțiuni minore, precum furtul unei verze, erau pedepsite cu moartea), se spune despre acest cod că a fost scris cu sânge. De altfel, Plutarh îi atribuie reformatorului atenian următoarele cuvinte: „Cele mai mici greșeli mi s-au părut demne de moarte și nu am găsit altă pedeapsă pentru cele mai mari”. Trebuie să ne plasăm în contextul violenței din acea vreme pentru a înțelege utilitatea acestor legi. Aceasta deoarece, pentru a împiedica familiile puternice să vrea să se răzbune, acestea trebuiau să fie asigurate că vinovatul unei crime va fi pedepsit mai aspru de societate decât de ei înșiși! Astfel, severitatea legilor a dezinteresat membrii familiei în răzbunarea colectivă și a descurajat și mai mult potențialii criminali. În acest dublu mod, Statul s-a aliat cu individul pentru a-i îndepărta de influența clanului și pentru a le da sentimentul independenței lor. Legile (thesmoi) pe care le-a stabilit au fost prima constituție scrisă a Atenei. Pentru ca toți locuitorii să aibă acces la ele, au fost postate pe tăblițe de lemn (axones), fiind păstrate aproape două secole pe stele în formă de piramide cu patru fețe. Tăblițele au fost numite axone probabil pentru că puteau fi pivotate de-a lungul axei piramidei pentru a citi orice parte. În locul legilor orale, cunoscute unei clase speciale, aplicate și interpretate în mod arbitrar, toate legile au fost scrise, fiind astfel făcute cunoscute tuturor cetățenilor alfabetizați (care puteau apela la Areopag pentru nedreptăți). Legile erau deosebit de dure. De exemplu, orice debitor al cărui statut era inferior celui al creditorului său era făcut sclavul creditorului. Pedeapsa era mai blândă pentru cei care aveau o datorie față de un membru al unei clase inferioare. Începând din secolul al XIX-lea, adjectivul „draconic” (în greacă: drakónteios) se referă la reguli sau legi la fel de neiertătoare, în greacă, engleză și alte limbi europene, inclusiv în limba română. Prof. dr. Daniel BOTEZATU