Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu a găzduit astăzi, 20 septembrie, deschiderea expediției de cercetare, organizată de Direcția Județeană de Cultură Botoșani, în cadrul Proiectului transfrontalier „Eminescu: o cultură, o rută, în zona transfrontalieră Botoșani – Bălți”.
La conferința de deschidere au participat viceprimarul Liviu Toma, Bogdan Dăscălescu – vicepreședintele Consiliului Județean, Dănuț Huțu – directorul Direcției Județene de Cultură, Ala Sainenco – directorul Memorialului Ipotești, Ghenadie Șmulschi – viceprimarul municipiului Bălți, Daniela Rabei-Dubeț – director educativ în cadrul Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” Bălți.
Viceprimarul Liviu Toma i-a felicitat pe cei prezenți la manifestare, arătând că acest proiect deschide calea unor viitoare colaborări între municipiile Botoșani și Bălți. Totodată, edilul i-a invitat pe liceeni din Bălți să viziteze Primăria Botoșani și alte obiective culturale din municipiul reședință de județ.
Expediția de cercetare este organizată în perioada 20 – 23 septembrie, participanții urmând a vizita mai multe obiective, printre care Casa Memorială Ipotești, Bisericuța familiei Eminovici, Mănăstirea Agafton, Conacul Iurașcu și Mănăstirea Vorona, Centrul Istoric al Municipiului Botoșani, Parcul Mihai Eminescu, Lacul cu nuferi. Tot în cadrul expediței de cercetare vor fi prezentate strategiile de turism realizate de către Direcția Județeană de Cultură și municipalitatea din Bălți.
Despre proiectul „Eminescu: o cultură, o rută, în zona transfrontalieră Botoșani – Bălți”
Proiectul „Eminescu: o cultură, o rută, în zona transfrontalieră Botoșani – Bălți” este finanțat prin Programul Operațional Comun România – Republica Moldova 2014 – 2020, Instrumentul European de Vecinătate, valoarea totală fiind de 1.620.625,26 euro. Managerul de proiect este Raluca Bălășcău, șeful Serviciului Management Proiecte din cadrul Primăriei Botoșani.
Liderul de proiect este Primăria Municipiului Botoșani, instituție care are ca parteneri Direcția Județeană de Cultură Botoșani, Primăria Municipiului Bălți, Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” Bălți. Proiectul a fost lansat în aprilie 2022 și va fi implementat timp de doi ani.
Acest proiect urmărește creșterea atractivității turistice a municipiilor Botoșani și Bălți, din zona transfontalieră România – Republica Moldova, cu un nou traseu cultural turistic comun, ce creează o imagine turistică unică și diferențiază regiunile țintă ca promotori ai valorilor eminesciene unice și milenare: artă, personalități, evenimente culturale locale, punând în valoare moștenirea culturală comună româno-moldovenească.
Ce activități sunt organizate la Botoșani
- Înființarea unei rute turistice culturale transfrontaliere. Va fi realizat un traseu pietonal cultural „Mihai Eminescu”, începând din Centrul Istoric al municipiului Botoșani, cu obiectivele Centrul Național de Informare Turistică Botoșani, Aleea Cafenelelor, Restaurantul Ciocârlia, Biserica Uspenia, Locul nașterii poetului Mihai Eminescu, Casa Sommer, clădirea Primăriei Municipiului Botoșani, Teatrul „Mihai Eminescu”, Parcul Mihai Eminescu și Colegiul Național „Mihai Eminescu”.
- Crearea unei expoziții transfrontaliere permanente, dedicate proiectului, la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Botoșani
- Implementarea unui calendar comun de evenimente tematice culturale transfrontaliere în municipiile Botoșani și Bălți
- Organizarea unei vizite de studiu în municipiul Botoșani
- Organizarea unui summit turistic în Botoșani
- Organizarea unei vizite de cercetare de patru zile la Memorialul Ipotești, Centrul Național de Studii Mihai Eminescu
- Organizarea unui concurs online de desene bazat pe opera poetului
- Elaborarea strategiei de promovare turistică a Municipiului Botoșani, inclusiv promovarea traseului turistic transfrontalier eminescian.
Tot în cadrul proiectului vor fi reabilitate două foișoare din Parcul „Mihai Eminescu”.