Un vrâncean care vindea struguri direct din dubă, în Piața Centrală a municipiului Botoșani, a fost amendat de polițiștii locali.
Agenții din cadrul Serviciului de Activitate Comercială și Cameră de Corpuri Delicte au desfășurat, la începutul acestei săptămâni, o acțiune pentru înlăturarea unor aspecte și faptelor de comerț ilicit, potrivit unui comunicat al Poliției Locale.
Astfel, în parcarea cu plată de pe strada Armeană nr. 2, la Parcarea Comaliment, polițiștii comunitari au identificat o persoană care comercializa struguri pentru vin, direct din autoutilitară.
„Pentru fapta sa, numitul D.I. domiciliat în județul Vrancea, a fost sancționat contravențional conform prevederilor HCL nr. 292/2017, cu amendă în cuantum de 200 lei”, se arată în informarea transmisă de instituție.
Polițiștii locali subliniază că, în perioada următoare, vor continua acțiunile pe linia comerțului.