luni, aprilie 7, 2025
AcasăLocal BTPeste o sută de sancțiuni după verificările la stațiile sau firmele de...

Peste o sută de sancțiuni după verificările la stațiile sau firmele de carburanți. Cele mai multe abateri constate de ISU

Instituția Prefectului a întocmit raportul intermediar la o săptămână de la demararea controalelor pentru identificarea problemelor existente la nivelul instituțiile publice şi operatorilor economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolier lichefiat (GPL) de pe raza județului Botoșani.

Analiza rezultatelor s-a făcut în cadrul unei ședințe care a avut loc astăzi dimineață, pe baza rezultatelor înregistrate după verificările efectuate în perioada 1 septembrie – 10 septembrie a.c.

11 instituţii au participat la controale

Verificările sunt efectuate de către echipe constituite prin ordin de prefect, fiind compuse din reprezentanți ai 11 instituții, respectiv Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, Inspectoratul de Poliţie Județean Botoşani, Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Botoșani, Agenția Județeană pentru Protecția Mediului Botoșani, Agenția Teritorială ARR Botoșani, Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani, CNCIR (Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune S.A), Direcția Regională Antifraudă Fiscală Suceava, Biroul Vamal de Interior Botoșani, Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat Iași și Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Botoșani. Operațiunile de control de la nivelul județului Botoșani ar urma să se încheie la 31 octombrie a.c.

Ce nereguli au fost descoperite

Conform raportului intermediar, în perioada 1 – 10 septembrie au fost efectuate 121 de verificări separate, de către instituțiile cu atribuții de control, la instituții publice/operatori economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv GPL. Verificările s-au făcut la puncte de lucru.

Este vorba despre 7 activități de verificare la instituții publice, 94 la operatori economici și 20 la mijloace de transport. Au fost constatate 142 de nereguli, disfuncționalități sau deficiențe. Acțiunile de control au fost efectuate separat de către fiecare instituție cu rol de control, conform planurilor de control specifice.

Cele mai importante nereguli constatate au fost funcționarea sau derularea unor activități pe baza unor autorizații sau avize expirate, retrase sau suspendat, existența unor instalații de depozitare sau transport neomologate sau neconforme, dar și existența unor recipiente sau rezervoare depozitate, transportate, manipulate sau amplasate neconform. Au fost dispuse 48 de măsuri de remediere, iar 6 autorizații și-au pierdut valabilitatea. Totodată, au fost aplicate 101 sancțiuni contravenționale, din care 62 de avertismente și 39 de amenzi. Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 296.150 lei. Din totalul sancțiunilor contravenționale, 11 au fost aplicate de ISCTR, 9 de Garda Națională de Mediu, 64 de ISU Botoșani, 4 de IPJ Botoșani, 9 de ANAF și 4 de ITM.

„Procedurile de verificare și control se desfășoară în continuare, până la analizarea tuturor operatorilor economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv GPL în județul Botoșani”, a declarat prefectul județului, Sorin Cornilă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
0 ° C
0.6 °
-1.1 °
66 %
3.6kmh
12 %
lun
4 °
mar
7 °
mie
6 °
J
6 °
vin
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se întoarce iar primăvara un pic, după aia vine vara direct.

EDITORIAL

Miliarde de pixeli sunt risipiți în toate mediile electronice pe ce spun și fac cei 11 candidați la președinție. Sunt întorși pe toate fețele,...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...