După deja o duzină de ani de la debut, s-a desfășurat iar la Chișinău un eveniment care, iată, nu doar că nu obosește nicicând, dar devine mereu tot mai substanțial, mai plin de valoare și semnificație – Congresul Mondial al Eminescologilor.
De astă dată el s-a deschis sub o arcadă benefică și semnificatoare – aceea a colaborării a celor două instituții academice, cea a locului, dar și cea bucureșteană, colaborare manifestată prin deschiderea în ședință comună a celor două academii, dedicate sărbătorii Naționale ”Limba română” și deschiderii Congresului. În chip elocvent, acest start a fost manifestat prin discursurile inaugurale ale celor doi președinți- acad. Ion Aurel Pop și acad.
Ion Tighineanu, dar și prin comunicări reprezentative ale unor membri ai celor două academii, începând cu aceea a acad. Mihai Cimpoi, președintele Congresului Mondial al Eminescologilor și cu mesajul de salut al europarlamentarului – nelipsit la aceste congrese – Maria Grapini. Evocările susținute de acad. Ion Hadârcă, acad. Mihai Cimpoi, Ioan Pavăl (primarul comunei Dumbrăveni) au completat paleta acestei etape festive.
Cea de a doua zi a fost consacrată comunicărilor dedicate universului eminescian, desfășurate la Centrul Academic care poartă numele Poetului și a cuprins prezentări interesante și inedite, susținute de academicieni, eminescologi, profesori, autori consacrați și personalități interesate și dedicate acestui domeniu, menite să lumineze cu noi și avenite argumente caratele creației acestuia. De exemplu, în inventarul acestor comunicări figurează și eruditul nostru concetățean Mihai Cornaci cu o comunicare intitulată „Frațíi Bielig, primii fotografi din Botoșani ai lui Mihai Eminescu și ai familiei sale.” La rândul meu, am căutat să luminez noi aspecte ale temei, de astă dată, printr-o comunicare intitulată ”Eminescul vremii noastre.”
Și neobosita creatoare de surprize culturale Liliana Bobu a contribuit în acest sens prin lansarea unui proiect al Asociației Culturale Regal d,Art, ”Mihai Eminescu, Luceafărul„, ediție liliput și audio-book, conținând poemul în interpretarea deja celebrului nostru copil-minune Rareș Prisăcariu.
În prelungirea acestei informații se cuvine adăugat faptul că acest tânăr, inspirat și talentat concetățean al nostru a recitat un poem și la încheierea lucrărilor congresului, consolidându-și astfel amintirea în memoria participanților.
În totului-tot și această nouă ediție a deja consacratului eveniment menit să contribuie mereu la noi și noi modalități de neuitare a genialului Mihai Eminescu, a mai adăugat încă o pagină în ”arhiva” consistentă a memoriei sale.
– Lucia Olaru Nenati