Două femei au ajuns la Urgenţe cu ambulanţele după ce au fost victime ale unui accident rutier.
Evenimentul a avut loc vineri după amiază, la intersecţia spre Răşiori. Cele două, de 25 şi 52 de ani, se aflau la bordul unui autoturism Audi abia achiziţionat. La un moment dat şoferul a încercat să depăşească un alt autoturism aflat în trafic, însă manevra nu a fost calculată bine şi a acroşat maşina care venea din sens opus, cu partea stângă. Ulterior şoferul a pierdut controlul volanului şi a ajuns cu maşina pe un mal de pământ, în afara carosabilului.
În urma accidentului cele două femei, una pe scaunul din dreapta faţă, alta pe bancheta din spate, au suferit mai multe contuzii. La faţa locului au sosit şi două ambulanţe, ambele femei fiind transportate la spital. „Cele două paciente au primit îngrijiri la faţa locului şi au fost stabilizate. Ulterior au fost transportate la Urgenţe pentru mai multe investigaţii”, a precizat medicul primar Andreea Stărică, din cadrul SJA Botoşani.
Cazul a intrat şi în atenţia poliţiştilor, care urmează să stabilească cu exactitate cine se face vinovat de producerea accidentului. Autoturismul în care se aflau cele două femei a fost ridicat de la faţa locului cu o platformă SOS Savencu din cauza gradului de avarii suferite.