vineri, aprilie 11, 2025
AcasăLocal BTStaţie GPL şi alte patru imobile din Botoșani puse sub sechestru de...

Staţie GPL şi alte patru imobile din Botoșani puse sub sechestru de procurori (video)

Vechea staţie GPL din centrul oraşului, ce aparţine de compania implicată în dezastrul de la Crevedia, a fost închisă.

Şoferii care doreau să îşi încarce rezervoarele cu GPL au observat de dimineaţă ambele zone de acces în staţie blocare şi o hârtie pe care scria „Închis”.

Reamintim că în dosarul privind incendiul izbucnit în data de 26 august 2023 în localitatea Crevedia din județul Dâmbovița, procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală criminalistică a solicitat astăzi instanței arestarea preventivă a două persoane, administratori ai unei societăți comerciale, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 06 septembrie 2023, până la 05 octombrie 2023, inclusiv.

Față de acestea, în cursul zilei de azi, prin ordonanță, s-a pus în mișcare acțiunea penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, prev. de art. 255 alin 1 și 2 din Codul Penal.

În referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive s-a reținut că cei doi inculpați, pe o perioadă îndelungată de timp, de cel puțin 3 ani, în mod sistematic, au promovat în cadrul societății o politică de funcționare grefată pe încălcarea repetată a dispozițiilor legale privind derularea operațiunilor de alimentare, transport, transvazare și depozitare cu combustibil GPL.

Toate aceste operațiuni au fost efectuate în scop pecuniar, în pofida deciziilor de ordin administrativ aplicate de autoritățile publice cu atribuții de supraveghere și control în materie și abdicând de la normele elementare ce se impuneau a fi respectate în desfășurarea acestei activități. Faptele descrise au avut drept consecință decesul a 5 persoane, vătămarea corporală a altor 54 persoane, 6 case distruse total, 77 case distruse parțial, alte distrugeri materiale semnificative – autospeciale ale echipelor de intervenție, echipamente de intervenție, bunuri materiale ale cetățenilor pe o rază de aprox. 1 km.

Staţie GPL şi alte imobile puse sub sechestru

În cauză, până în acest moment au fost audiate, în calitate de persoană vătămată, 16 persoane care au suferit pagube materiale și morale în urma producerii faptei pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale și care au precizat că se constituie parte civilă în cauză. Totodată, un număr de 22 persoane au fost audiate în calitate de martori.

„Totodată, în cursul zilei de azi, 6 septembrie 2023, procurorul de caz a emis o ordonanță de instituire a unor măsuri asigurătorii, apreciind că în cauză este necesară aplicarea unor asemenea măsuri pentru a se putea asigura repararea pagubelor cauzate prin comiterea infracțiunii și pentru a garanta executarea cheltuielilor judiciare. În ceea ce privește suspectul persoană juridică s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului cu privire la mai multe bunuri imobile, după cum urmează: 5 în județul Botoșani, 4 în județul Călărași, 28 în județul Dâmbovița, 6 în județul Giurgiu, 19 în județul Ilfov, unul în județul Olt”, au arătat procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-

Cu referire la unul dintre inculpați, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului cu privire la un bun imobil situat în București, precum și cu privire la un număr de 7 conturi bancare. De asemenea, aceeași măsură a fost dispusă cu privire la bunurile celui de al doilea inculpat, respectiv 7 bunuri imobile situate în București și un număr de 8 conturi bancare.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
4.4 ° C
4.6 °
4.4 °
71 %
1.8kmh
100 %
vin
4 °
S
8 °
D
15 °
lun
17 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...