joi, aprilie 10, 2025
AcasăLocal BTPompierii botoșăneni, pe locul I la un concurs național organizat la Târgu...

Pompierii botoșăneni, pe locul I la un concurs național organizat la Târgu Jiu

Pompierii botoșăneni s-au remarcat în proba „Pista cu obstacole pe 100 de metri” prin viteză, echilibru și dexteritate, la etapa națională a Concursurilor serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă. Aceasta a presupus escaladarea unui gard de doi metri, ridicarea a două role de furtun tip “C”, traversarea bârnei de echilibru în viteză, întinderea și racordarea furtunurilor între ele, racordarea la distribuitor și la țeava pe care o poartă la brâu, înainte de a trece linia de sosire. Concurenții au avut dreptul la două încercări, fiind luat în considerare timpul cel mai bun, iar lotul reprezentativ al ISU Botoșani a obținut cel mai bun punctaj.

Vă reamintim că, în perioada 29 – 31 saugust, pompierii din Botoșani, Gorj, Sibiu, Bihor, Bacău, Neamț, Suceava, Cluj, Argeș, București-Ilfov, Mureș și Bistrița-Năsăud au participat la etapa națională a Concursurilor serviciilor profesioniste pentru situații de urgență, ediția 2023, organizată la Târgu Jiu.

Timp de trei zile, cei mai buni pompieri din țară s-au confruntat în patru probe, respectiv: „Scara de fereastră”, „Pista cu obstacole pe 100 m”, „Ștafeta 4 x 100 m” și „Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă”. Probele au fost identice cu cele ale concursurilor sportive internaţionale ale pompierilor, organizate de Comitetul Internaţional de Prevenire şi Stingere a Incendiilor (C.T.I.F.). Concursul s-a încheiat astăzi, cu festivitatea de premiere care a avut loc pe Stadionul Municipal Târgu-Jiu.

„Obiectivul fundamental al competiției este dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice, necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă”, au precizat reprezentanții ISU Botoșani.

Lotul reprezentativ al ISU Botoșani a fost format din:

1. Locotenent Adrian Gabriel Loluță – conducător de lot

2. Plutonier adjutant Gabriel Giurgiu – antrenor

3. Plutonier adjutant șef Doru Dutcovschi – concurent

4. Plutonier adjutant Gabriel Ciubotaru – concurent

5. Plutonier major Marius Neculai – concurent

6. Sergent major Ovidiu Pavel – concurent

7. Sergent major Andrei Baltag – concurent

8. Soldat Gabriel Neculai – concurent

9. Soldat Ionuț Patache – concurent

10. Soldat Bogdan Dascălu – concurent

11. Soldat Gabriel Condur – concurent

12. Soldat Andrei Roman – concurent

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie ușoară
4.5 ° C
4.6 °
2.8 °
74 %
4.1kmh
100 %
J
5 °
vin
5 °
S
8 °
D
15 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

În sfârșit, poezia e protejată la Botoșani.

EDITORIAL

Chiar dacă România este republică semi-prezidențială – cu șef de stat și de guvern – președintele are importanța lui, mai ales la capitolul imagine...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie... -...

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...