„În anul acesta – scria, în 1932, Tiberiu Crudu –, prin imboldul nostru unit cu hotărârea energică a fostului primar Ion Missir, bustul lui Eminescu, ridicat prin subscripție publică de către studenți, a fost mutat din fața școalei Marchian, cu care nu avea nicio legătură, în mijlocul acestui parc (actualul parc „Mihai Eminescu” – n.n.), pe malul iazului, la umbra teilor, împrejmuit cu un mic zid, împodobit cu ierburi și flori, operă a d-lui inginer comunal Mihai Goilav” (T. Crudu, Distracțiile botoșănenilor, în: „Botoșanii în 1932. Schiță monografică”, Liga culturală – Secția Botoșani, p. 214).
Altădată, un alt Missir și un alt Goilav, de bună seamă strămoșii acestora, erau colegi cu Eminescu la liceul din Cernăuți. Botoșanii – constata Aurel Vasiliu în urma examinării cataloagelor liceului din vremea când Eminescu se afla acolo – erau bine reprezentați la Cernăuți:
„1. Hynek Arthur, născut în 16 Aug. 1848 în Botoșani. Tatăl, Marian Hynek, era «Standarzt» în Botoșani și era polon.
2. Goian Petru, coleg cu Em. în cl. I A și a II-a A, ca și Hynek Petru. Tatăl, Mihai Goian, este «Gutsbesitzer».
3. Missir Vasile. Tatăl, Ion Missir, era «Gutspächter» (arendaș) în Botoșani. Era armean. Copilul voia să se facă jurist. Făcuse școala primară în particular la Botoșani. Coleg în cl. I A și II A, cu Em. Era născut în 27 Sept. 1847. Tatăl moare în anul 1861/2, căci în cl. II A elevul este notat că mama văduvă, Suzana, este arendașă în Botoșani.
4. și Goilav Grigore și Luca, tatăl lor era moșier în Botoșani. Au fost colegi cu Em. în cl. II A, în 1862/3” (A. Vasiliu, Bucovina în viața și opera lui Mihai Eminescu, în: „Eminescu și Bucovina”, Cernăuți, Editura „Mitropolitul Silvestru”, 1943, p. 224).
Grigore Goilav (născut în decembrie 1850, în Botoșani) își continuă studiile, după absolvirea liceului din Cernăuți, la Facultatea de Drept a Universității din Strasbourg între anii 1869-1871. Urmează, apoi, Filosofia și Științele Naturii la Universitatea din Munchen și, tot în Munchen, își face studiile la Academia Belle Arte. Revenit în țară, ocupă mai multe funcții politico-administrative: între 1880-1886 este director al Școlii de fete a Societății de Binefacere Armene din Botoșani; în perioada 1888-1900, în trei legislaturi, e ales consilier comunal și ajutor de primar; ocupă funcția de secretar al Colegiului al doilea de Suceava, este consilier județean de Suceava, iar mai târziu, membru în Senatul Țării (I. Balan, Oameni de seamă ai jud. Botoșani, Vol. I, ANSB, p. 88).
În Botoșani, probabil, acest Grigore Goilav locuia pe strada Sfinții Voievozi, nr. 3, după cum reiese din extrasul din procesul-verbal nr. 33, încheiat în 11 iunie 1919 de „comisiunea I județeană de expropriere Fălticeni, la moșia Rotopănești, publicat în „Monitorul Oficial”, nr. 124 din 20 septembrie 1919:
„Moșia se numește Rotopănești, situată în satul și comuna cu același nume, plasa Moldova, județul Suceava.
Proprietatea aparține d-lor Grigore Goilav, cu domiciliul în Botoșani, strada Sf. Voevozi No. 3 și Teodor Goilav, cu domiciliul la sediul moșiei”. Moșia, care îi aparținuse cândva doar lui Grigore Goilav, avea „1781 hect., din care 821 hect. cultivabile,698 hect. pădure, 207 hect. fînaţ și restul mlaștini, rîpi şi loc neproductiv” (Marele Dicționar Georgrafic al Româninei, Vol. V, București, Stab. Grafic J.V. Socecu, 1902, p. 282 ). Pe moșie însă Grigore Goilav se afla mai rar, oscilând între Botoșani, Suceava și București, după cum îi erau funcțiile. Casa din Botoșani o descrie Iorga în contextul descrierii întregului cartier armenesc:
„Pe când, înainte de strada perpendiculară a școlii noastre, care ducea spre centru, cu întortocherea dublă de la librăria Ivașcu, dintr-o formidabilă clădire cu temelie proastă, skyscraper pentru ochii noștri deprinși cu ziduri modeste, în dreapta bisericii și în fața ei se mai întâlneau locuinți armenești răzlețe sau șiruri întregi, la Grigore Goilav, a cărui casă, totdeauna închisă și tăcută, era un model de gospodărie occidentală – și a doua stradă a acelorași Armeni pornea de la dînsul – ori la alți Goilavi, cu legături austriece” (N. Iorga, O viață de om așa cum a fost, I. Copilărie și tinereță, București, Editura N. Stroilă, 1934, p. 62).
În Botoșani, Grigore Goilav – scrie Ionel Bejenariu – se distinge ca animator cultural: este vicepreședinte al Societății muzicale „Armonia”, președinte al Ateneului Român, secția Botoșani (I. Bejenariu, Dicționarul botoșănenilor, Iași, Editura Moldova, 1994, p. 115-116). Fondează ziarul „Curierul Botoșanilor”, pe care-l sprijină cu mijloace materiale proprii. Între timp, lucrează ca redactor la „Epoca”; numele său figurează, de la 1 aprilie 1905, în comitetul de redacție al „Revistei Literare (Literatorul)”; colaborează la „România literară și științifică” (între 1895 și 1896) și alte reviste, dar și la publicații străine: „La Roumanie” și „La Politique” (I. Balan, p. 89).
A făcut parte din comitetul pentru ajutorarea victimelor incendiului din Botoșani din 1887 împreună cu alți Goilavi: George Chr. Goilav, Bogdan Valerian Goilav, Ioan Chr. Goilav („Epoca”, nr. 466, 17/29 iunie 1887, p. 2), fiind fidel comitetului și după reconstituirea acestuia („Epoca”, nr. 471, 23 iunie/5 iulie 1887, p. 3). Îl găsim și printre membrii fondatori ai Societății anonime din Botoșani „Teatrul Eminescu” al cărei scop era „de a clădi un local de teatru și exploatarea lui”, donând societății 8000 de lei și fiind administratorul acesteia alături de Dimitrie G. Ursianu, Alexandru Enacovici, Nicu Enășescu, N. Ciolac, Alex. Rosetti, Mauriciu Moscovici, Ion Ursianu și Ion Mavrocordat („Monitorul oficial”, 2 iunie 1912, p. 2519).
Traian Demetrescu, care îl aprecia, îi schița portretul în „Vocea Botoșanilor”:
„Statură potrivită, cap expresiv și inteligent, reflectând o rară noblețe sufletească… Îi place muzica și pictura. Adeseori îți vorbește de peisajele sale” (citat după: I.Bejenariu, p. 116).
Descendent al Goilavianilor (Goilavian fiind numele original al familiei, modificat în timp), veniți cândva din Armenia, așezați, mai întâi la Suceava, și mai târziu la Botoșani, Grigore Goilav se înscrie pe linia genealogică a lui Luca Goilav, fiul primului dintre Goilavi născui în Botoșani, în 1667) – Teodor Goilav, după cum o arată arborele genealogic păstrat la Arhivele Statului Botoșani:
Teodor Goilav (n. 1667) – Luca Goilav (1695-1784) – David Goilav, clucer (1748-1821), căsătorit cu Maria Zadic – Luca Goilav, sluger (1772-1862), căsătorit cu Maria Gaspar – Teodor Goilav (n. 1818), căsătorit cu Eliza Messer, apoi cu Saritea Aritonovici. Grigore Goilav este fiul acestui din urmă Teodor Goilav, iar în cinstea tatălui său, îl va numi pe unul dintre fiii săi, născut în 1888, Teodor.
Numele din această ramură le regăsim în partea a III-a a studiului lui Gh.G. Bezviconi, „Boierimea Moldovei dintre Prut și Nistru”:
„Goilav, Români, de origine armeană din Botoșani, proprietari la Păulești, urmașii sulgerului Luca, fiul clucerului David” (Vol. II, Institutul de istorie națională din București, 1943, p. 191).
– Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”,
cu sprijinul documentar al Oanei Maria Aioanei, consilier SJANBT
