Angajaţii CTS Botoşani au reuşit să adune minimul de personal peste noapte, pentru ca de la prima ora să poată deschide şi centrul de la Botoşani. “Aşteptăm botoşănenii să vină să doneze. Din cauza caniculei nu vom putea face recoltări mai târziu de ora 12 în cursul zilei de duminică”, a transmis medicul Paraschiva Temneanu, directorul CTS Botoşani.
Mai multe centre de transfuzie sanguină din țară își deschid porțile duminică, 27 august, în regim de urgență, pentru a fi alături de cei răniți în incidentul de la Crevedia. Iniţial centrul de la Botoşani nu a fost pe lista celor publicate de minister. Personalul a dorit, însă, să fie prezent pentru cei care ar putea dona.
O explozie a avut loc, sâmbătă, la o stație GPL din Crevedia, pe DN1A. Aceasta a fost urmată de o explozie mult mai puternică, chiar în timpul intervenției pompierilor. Cel puțin o persoană a murit și alte 54 sunt spitalizate, dintre care 10 intubate. Dintre răniți, 43 sunt pompieri, polițiști și jandarmi, unii în stare gravă.
România a activat Mecanismul european de protecție civilă pentru transferul victimelor.