spot_img
miercuri, aprilie 16, 2025
AcasăLocal BTAccident anunțat de sistemul de urgență al unei mașini. Șapte persoane au fost implicate

Accident anunțat de sistemul de urgență al unei mașini. Șapte persoane au fost implicate

Un eveniment rutier produs, în urmă cu puțin timp, pe DN 29 A, pe raza localității Ibănești, a fost anunțat prin sistemul E-Call.

Imediat după primirea apelului, la fața locului au fost trimise două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și modul de descarcerare, dar și o ambulanță SMURD.

Pompierii au constatat că în accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau șapte persoane, dintre care doi copii. Toate persoanele erau ieșite din mașini. Acestea au fost evaluate la fața locului de către paramedicii SMURD, dar au refuzat transportul la spital.

Pompierii s-au asigurat că nu există riscul izbucnirii unui incendiu și au deconectat bornele bateriilor.

ℹ În cazul producerii unui accident rutier sistemele eCall generează automat apelarea numărului 112 și transmiterea către serviciul de urgență a informațiilor relevante pentru localizarea precisă a evenimentului și pentru intervenția echipajelor de salvare. Imediat după impact, date precum coordonatele GPS, seria VIN, tipul vehiculului, tipul combustibilului utilizat și direcția de mers sunt furnizate de autovehiculele echipate cu eCall.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
11.7 ° C
13.6 °
11.1 °
67 %
2.2kmh
100 %
mar
12 °
mie
25 °
J
21 °
vin
21 °
S
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă totul e întors pe dos, de ce-ar rămâne poezia altfel.

EDITORIAL

Se vorbește din ce în ce mai mult despre reforma educației și este firesc să fie așa în condițiile în care e tot mai...

EPIGRAMA ZILEI

Ieri se șoptea pe la Don: "Davai ceas, davai palton!" Azi se strigă-n gura mare: "Give me so, pământuri rare!" - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...